monitorulcj.ro Menu
Politică

Azi în Parlament- Deputatul Elena Uioreanu nu este de acord cu Codul Fiscal

Deputatul PNL de Cluj Elena Uioreanu susţine că propunerile fiscale ale guvernului reprezintă nu numai „o înşelătorie populistă a iluzionistului politic Ponta, ci şi o măsură iresponsabilă“ care va nenoroci sute de mii de familii româneşti active şi creatoare de plus valoare.

„Este vorba de clasa de mijloc a societăţii româneşti, care va fi pulverizată de decizia de a propune, printre altele, schimbarea modului de impozitare a locuinţelor care servesc şi ca sedii sociale ale unor firme.

Concret, prin noul Cod Fiscal propus de guvernul lui Ponta, impozitul pe clădiri va fi calculat în funcţie de destinaţia clădirii, nu de proprietar, ceea ce înseamnă că persoanele fizice care au SRL-uri înregistrate la domiciliu vor plăti 2% impozit din valoarea de piaţă a imobilului respectiv. Aceasta înseamnă o creştere de 10 ori a valorii acestui impozit. În condiţiile în care un apartament cu două camere are o valoare impozabilă în Bucureşti şi în marile oraşe ale României de minim 50.000 euro, rezultă că impozitul plătit de cele mai active familii de români va creşte de la 150 de lei la 4500 de lei pe an.


Astfel se mai aruncă o povară şi un nou bir, pe lângă cele 30 impuse până acum, pe umerii celor 200.000 de familii româneşti, care şi-au folosit apartamentele şi casele pentru a-şi înfiinţa o firmă. Noul bir al lui Ponta este odios şi de neacceptat de Partidul Naţional Liberal, protectorul dintotdeauna al clasei de mijloc româneşti. În acelaşi timp, o asemenea măsură este un abuz nemaiîntâlnit nici măcar la asupritorii fanarioţi, precum şi un ticălos intrument de şicanare şi umilire a celor 200.000 de familii româneşti; măsuri pe care noi liberalii le desfidem.

Până astăzi niciun guvern al României, nici măcar cele bolşevice, n-au îndrăznit să dea buzna în casa românului pentru a-i măsura şi impozita diferenţiat metri pătraţi pe care-i foloseşte pentru a trăi şi cei alocaţi pentru sediul unui SRL. Iată că arogantul domn Ponta crede că a găsit modalitatea de a impozita şi dormitoarele românilor pentru a avea bani pe care să-i distribuie clientelei sale politice. PNL va stopa acest abuz şi această iresponsabilitate!


Românii vor fi protejaţi de potopul pe care Ponta şi guvernul său aflat pe ducă vor să-l năpustească asupra clasei de mijloc a ţării. În cel mai scurt timp ( până în 28 februarie), PNL va veni cu un program complet de măsuri, coerent și echilibrat, cu o fiscalitate rezonabil scăzută, dar durabilă“.