monitorulcj.ro Menu
Politică

Formula Guvernului Ponta IV, prezentată duminică la CExN al PSD

Social-democrații se reunesc duminică în ședința Comitetului Executiv Național (CExN), prilej cu care președintele Partidului Social Democrat (PSD), prim-ministrul Victor Ponta, va prezenta formula Cabinetului restructurat.

sursa foto timetv.ro

Discuțiile pe marginea noului Cabinet și al Programului de guvernare pentru perioada 2015-2016 s-au purtat în cadrul ședinței Coaliției de vineri, dar și în cursul săptămânii, la Palatul Victoria, în cadru restrâns.

Conform unor surse, deși este dorit de Partidul Liberal Reformator (PLR), Ministerul Finanțelor Publice rămâne deocamdată la PSD, urmând să fuzioneze cu cel al bugetului, condus în prezent de Darius Vâlcov.


O altă modificare care ar putea apărea este comasarea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice cu cel al Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, acesta urmând a fi preluat de PLR, alături de Ministerul Educației Naționale.

Unul dintre cele patru posturi de vicepremier va rămâne liber, după plecarea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) de la guvernare. În viitorul Cabinet este posibil să rămână două posturi de vicepremier.


Cabinetul Ponta IV, care ar urma să fie prezentat luni în Parlament, își va asuma bugetul elaborat de foștii miniștri. Proiectul bugetului de stat ar putea fi votat la 21 decembrie.

"Noua structură a Guvernului va ține cont de acțiunile prioritare. Nu facem acțiunile după structura Guvernului, ci facem structura Guvernului după acțiunile prioritare", a declarat vineri premierul Victor Ponta.