monitorulcj.ro Menu
Politică

Profeţie surprinzătoare a lui Dâncu despre Ponta

Sociologul clujean Vasile Dâncu a vorbit despre viitorul politic al premierului și președintelui PSD, Victor Ponta. Ceea ce va defini viitorul lui Ponta este, în opinia lui Dâncu, voinţa de putere.

„Ponta are susţinerea partidului. Ce va defini viitorul lui este voinţa de putere, a vrea să rămâi în politică împotriva celorlalte semne. Nu eşti bătăuş până nu ai luat prima bătaie. Totul este dacă ai învăţat sau nu ceva din chestiunea asta. Pierzi sau câştigi în politică în echipă. Ai pierdut, îţi asumi înfrângerea. Ai câştigat, e victoria echipei. Ponta a înţeles o grămadă de lucruri, dar aici îmi amintesc ce spunea un mare consultant francez, care l-a consiliat şi pe Roman, l-a construit pe Mitterand şi s-a întâlnit cu Emil Constantinescu. El i-a spus lui Constantinescu, dacă are prea multă energie, timp şi dorinţă de putere, să candideze. Eu cred că în faţa dezamăgirii pe care o are Ponta, va trebui să se gândească la aceste lucruri. În faţa unei dezamăgiri, un om care are şi altceva de făcut, poate să spună că s-a săturat de acest joc. E o mare încercare pentru fiecare din oameni",  a declarat Vasile Dâncu, potrivit realitatea.net.