monitorulcj.ro Menu
Politică

Clujul va avea cel mai mare spital universitar privat din ţară

Investiţia se ridică la 50 de milioane de euro, spitalul urmând să fie administrat de grupul „Pelican”.

 

Cel mai mare spital universitar privat din România va fi construit la Cluj-Napoca până în luna mai a anului viitor, în urma unei investiţii a grupului „Pelican” şi a unui grup de bănci şi fonduri de investiţii, printre care şi Erste Bank din Austria.

Investiţia în construirea spitalului se ridică la 50 de milioane de euro, acesta urmând să fie ridicat pe Calea Turzii.

„Asistăm astăzi (ieri – n.r.) la un parteneriat strategic între un investitor privat, comunitatea ştiinţifică şi medicală a Clujului, cu sprijinul Universităţii de Medicină şi Farmacie «Iuliu Haţieganu» şi Primărie. La Cluj-Napoca va fi construit cel mai mare spital universitar privat din România de către grupul «Pelican», care a deschis un spital privat în toamna anului 2008 la Oradea. Pentru municipiu beneficiile ţin în primul rând de crearea a 500 de noi locuri de muncă. De asemenea, deşi investitorilor li s-a părut o cerere inedită, am solicitat ca firma să-şi înfiinţeze un sediu la Cluj pentru a plăti taxele şi impozitele aici. Trebuie să ştiţi că la Oradea spitalul «Pelican» este al treilea plătitor de taxe şi impozite”, a anunţat primarul Sorin Apostu.

Spitalul privat ce urmează să fie deschis la Cluj va fi clasificat încă de la deschidere în categoria I de spitale, în conformitate cu noile reglementări stabilite de Ministerul Sănătăţii.

330 de paturi şi 25.000 de metri pătraţi

 

Construcţia se va întinde pe o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi şi va pune la dispoziţia pacienţilor un număr de 330 de paturi.

„Chiar acum, la Oradea, are loc o intervenţie chirurgicală în premieră naţională. Este vorba despre o proteză de gleznă. Clujul este foarte aproape să devină epicentrul investiţiilor din România în ceea ce priveşte sănătatea din pricina acestei investiţii de 50 de milioane de euro şi a parteneriatului încheiat cu UMF Cluj. Va fi o clădire ultramodernă dotată cu aparatura şi tehnologia medicală cea mai performantă existentă la nivel mondial până în zilele noastre. Vor exista secţii clinice în toate specializările medicale şi chirurgicale, dar şi centre de cercetare, perfecţionare şi de educaţie medicală continuă. Cred că acest spital va contribui la aducerea acasă a colegilor mei răspândiţi în instituţiile medicale de prestigiu din lumea aceasta”, a explicat reprezentantul investitorilor, medicul Ovidiu Cacuci.

 

Pacienţii de la AKH, redirecţionaţi spre Cluj?

 

Primarul Sorin Apostu s-a arătat convins că viitorul spital va contribui decisiv la atragerea către Cluj a bolnavilor care alegeau până acum să se trateze în străinătate.

„În drum spre clinica AKH din Viena, pacienţii se vor opri la Cluj”, a spus primarul.

Spitalul „Pelican” de la Cluj va avea 10 săli de operaţie multifuncţionale, două săli pentru naşterea naturală, o sală cu bazin pentru naşterea în apă, două săli de cezariană, un centru de imagistică cu aparatură de ultimă generaţie, un centru de radioterapie, un laborator performant de analize şi 90 de rezerve cu unul sau două paturi.

 

Cursuri în spital

 

„Aş vrea să cred că acest anunţ este o premieră favorabilă Clujului, Transilvaniei, dar şi României. Mă bucur că într-un sistem de sănătate modern, alternativa public-privat există. Eu am discutat acest parteneriat în senatul universităţii, care a fost de acord. UMF nu investeşte nimic, dar are la dispoziţie spaţii pentru desfăşurarea activităţii educaţionale. Parteneriatul dintre universitate şi investitori este mai mult decât binevenit. Spitalul are prevăzut în plan şi un amfiteatru, existând chiar posibilitatea susţinerii de cursuri în incinta spitalului”, a afirmat rectorul UMF, Constantin Ciuce.

Primul contact cu investitorii l-a avut viceprimarul Laszlo Attila, care este medic de profesie. „Cred că a venit timpul să apară asemenea investiţii private în sistemul sanitar”, a menţionat viceprimarul.