Politică
Daniel Buda îi cere explicaţii viitorului comisar european pentru Agricultură
Preşedintele PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a participat joi la Bruxelles la audierea viitorului comisar european pentru Agricultură, Phil Hogan, fost ministru al Mediului din Irlanda. Daniel Buda i-a cerut acestuia să spună care vor fi măsurile pe care le va lua pentru sprijinirea agricultorilor din noile state membre.
„Reforma agricolă nu a reușit până acum să rezolve problema egalizării subvenţiilor între state, mai exact la ora actuală există o discrepanță foarte mare între plățile directe acordate statelor estice care sunt semnificativ mai reduse decât cele acordate în statele vestice, ceea ce duce la o concurenţă neloială între fermierii din aceste ţări. În acest context, i-am solicitat domnului comisar desemnat să îmi comunice explicit dacă: are în vedere modificarea calendarului creșterii graduale a valorii plăților directe în noile state member şi dacă își propune alte măsuri de sprijin pentru agricultorii din noile state membre, care să compenseze diferențele menționate privind cuantumul plăților directe;
Răspunsul viitorului comisar cu privire la egalizarea subvenţiilor a fost acela că acest proces este unul lung şi anevoios iar în anul 2015 vor fi făcute evaluări ale politicilor adoptate până acum dar măsurile care se vor lua vor avea în vedere şi reformele făcute în statele nou-intrate, exemplificând Estonia şi Letonia, care au reuşit o reformă consistentă în acest domeniu.
Din păcate, în România ultimilor 2 ani, de când s-a adoptat Politica Agricolă Comună, aceste reforme nu se ridică la nivelul standardelor din UE. Voi urmări cu atenţie acest subiect însă sunt de părere că semnalele trebuie să plece în primul rând din ţară“, a declarat Buda.