monitorulcj.ro Menu
Politică

Frunda: UDMR trebuie să iasă din coaliţie şi trebuie purtată o discuţie cu USL

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că Uniunea trebuie să iasă din coaliţie, din cauza incapacităţii Guvernului de a adopta măsuri de stimulare economică. El a apreciat că trebuie purtată în continuare o discuţie cu USL.

 

Frunda mai susţine că există riscul ca un nou guvern să nu treacă de votul parlamentului.

Senatorul Gyorgy Frunda a declarat azi la RFI că nu crede că UDMR a închis uşa USL.

“Eu, personal, nu cred acest lucru. Colegii mei care conduc în clipa aceasta UDMR au declarat că, dacă legea privind statutul minorităţilor naţionale nu va fi adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, atunci UDMR va ieşi din această coaliţie guvernamentală. Eu sunt printre cei care susţin că, pe lângă acest fapt, ar trebui să ieşim din actuala coaliţie guvernamentală datorită incapacităţii Guvernului de a adopta măsuri de stimulare economică şi relaxare financiară”, a spus senatorul UDMR pentru RFI, citat de Mediafax. În opinia sa, UDMR trebuie să poarte o discuţie cu USL.

“Noi avem obligaţia politică, e în interesul comunităţii noastre ca întotdeauna să discutăm şi cu opoziţia”, continuă Gyorgy Frunda. Senatorul spune că, “dacă s-ar ajunge la confirmarea unui prim-ministru nou, UDMR ar avea serioase reţineri în a vota un nou prim-ministru” şi crede că “această formulă ar cădea în Parlament”.

 

Nu se impune schimbarea premierului

 

Gyorgy Frunda nu crede că s-ar impune schimbarea premierului Emil Boc.

“Nu cred că se impune acest lucru. De obicei, preşedintele partidului care a câştigat alegerile parlamentare este fie preşedintele republicii, fie prim-ministru, astfel că această construcţie este logică: are putere să decidă imediat, nu trebuie să ceară aprobarea nimănui, nu are superiori în partid, poate lua oricând părerea corpurilor decizionale ale partidului. Problema e că Partidul Democrat acum câteva luni a anunţat o decizie politică potrivit căreia vrea ca preşedintele partidului să fie separat de persoana primului-ministru. Acest lucru, dacă era luat în serios, trebuia să se aplice încă înainte de alegeri. Din moment ce această decizie a partidului nu a fost implementată până la congres sau în timpul congresului, eu cred că există puţine şanse ca premierul actual să fie schimbat”, spune Gyorgy Frunda.

Senatorul UDMR apreciază că un nou Guvern ar pica testul din Parlament. “În mod pragmatic, cu atât mai puţin cred că există şanse de a-l schimba pe domnul Boc pe de o parte datorită relaţiei pe care o are faţă de preşedintele republicii, care nu cred că ar putea găsi o persoană mai pe placul domniei sale în fruntea Guvernului ţării noastre. Pe de altă parte, ar exista pericole serioase în momentul în care Guvernul ar intra pentru o confirmare prin vot în Parlament. Ar exista şanse reale ca o nouă construcţie guvernamentală să cadă şi să mergem spre alegeri anticipate. Un asemenea vot ar fi foarte periculos pentru coaliţia guvernamentală. Există deputaţi şi senatori din cadrul coaliţiei care nu ar vota pentru un nou Guvern şi astfel acesta ar pica la vot”, afirmă Gyorgy Frunda.

 

Frunda nu agreează un premier tehnocrat

 

Senatorul UDMR consideră că “nu există motive pentru un prim-ministru independent sau tehnocrat”. “Aceste soluţii se adoptă în general doar atunci când persoana respectivă este numită în această funcţie doar pe o perioadă scurtă, tranzitorie, în general pentru pregătirea alegerilor următoare, anticipate sau la termen. Cred că un premier independent nu ar avea şanse nici măcar teoretice să-şi impună punctele de vedere în faţa unei majorităţi parlamentare subţiri, de multe ori măcinate de dispute politice interne. Ar fi o greşeală, nu are putere politică, nu are putere decizională”, susţine Frunda.

Întrebat cum ar reacţiona UDMR dacă s-ar ajunge totuşi la varianta unui premier independent, Gyorgy Frunda a răspuns: “Eu cred că am vota împotrivă, nu am decis încă prin vot în cadrul UDMR. Eu personal aş propune să votăm împotrivă, iar toţi colegii mei care s-au manifestat până acum public, inclusiv preşedintele UDMR au pledat în aceeaşi idee”.