monitorulcj.ro Menu
Politică

ACL Cluj: „PSD pune presiune pe primarii din judeţ“. Ce spun social democraţii

Reprezentanţii ACL Cluj susţin că social-democraţii clujeni pun presiune pe aleşii locali din judeţ, mai ales pe cei din zona Dejului, pentru ca aceştia să se înscrie în PSD.

Deputatul PNL Adrian Oros, europarlamentarul PDL Daniel Buda şi senatorul PNL Marius Nicoară

ACL  intenţionează să depună plângere penală.

„Vom depune plângere penală la DNA şi DIICOT, pentru că aici vorbim de crimă organizată, atâta timp cât în baza unei legi se fac presiuni, este şantaj, mită de transfer”, a declarat co-preşedintele ACL Cluj, Marius Nicoară.


La rândul său, liderul PDL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda a reamintit, în acest sens, de ordonanţa migraţiei primarilor.

„Le atrag atenţia tuturor parlamentarilor din arcul guvernamental că votarea în Parlament a legii de aprobare a ordonanţei care permite migraţia îi poate face să intre într-un câmp infracţional şi pot să răspundă din punct de vedere penal pentru adoptarea acestei legi. Am spus la momentul adoptării ordonanţei că atât Victor Ponta cât şi Liviu Dragnea intră în zona abuzului în serviciu. DNA a început deja urmărirea penală, „in rem“, adică DNA face cercetări asupra celor care au iniţiat ordonanţa şi asupra motivelor care au stat la baza adoptării ordonanţei“, a spus Daniel Buda.


Mai mult, democrat liberalul atenţionează primarii şi consilierii judeţeni sau locali că îşi vor pierde mandatul în dacă ordonanţa va fi respinsă în Parlament sau va fi declarată neconstituţională. „Dacă te înscrii în alt partid sau devii independent aceasta înseamnă o demisie din partidul-mamă. Îi solicit lui Remus Lăpuşan să înceteze orice demers de acest fel pentru că intră în zona penală”, a mai spus preşedintele PDL Cluj.

Cum răspunde Lăpuşan

Liderul PSD Cluj Remus Lăpuşan spune, răspunzând acuzaţiilor celor din ACL, că acestea sunt doar declaraţii fără acoperire, care vin de fapt din teama că vor pierde alegerile. „Sunt speriaţi pentru că vor pierde alegerile şi fac declaraţii fără acoperire. Nu este niciun primar care să fi trecut la PSD. Până în acest moment nu au existat discuţii, înafară de discuţii amicale, generale cu primarii PNL şi PDL, nu a existat altceva“, a declarat liderul PSD Remus Lăpuşan.