monitorulcj.ro Menu
Politică

Vona Gabor: Autonomia secuilor este un obiectiv care SE VA REALIZA, orice ar face statul român

Vona Gabor. Foto: Arhivă

Preşedintele Jobbik, Vona Gabor, s-a declarat, joi, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI) de la Borzont, convins că autonomia secuilor din Transilvania este un obiectiv care se va realiza şi pe care, orice ar face, statul român nu îl poate împiedica

"Eu cred că autonomia secuilor este un obiectiv la care statul român, orice ar face, şi sunt ferm convins de asta, mai devreme sau mai târziu se va realiza, nu vor putea să îl oprească. Sunt sigur că, vreuna dintre etapele istoriei va crea această posibilitate, aşa că şi statul român ar face mai bine să nu încerce să pună piedici prin diferite acţiuni, ci mai degrabă să îşi reconsidere poziţia, deoarece va fi o autonomie a secuilor”, a spus Vona Gábor, aplaudat îndelung de participanţii la dezbatere, informează Medifafax.

Potrivit aceleași surse, liderul Jobbik a adăugat că nu a negat niciodată, chiar şi atunci când a fost criticat, că este împotriva populaţiei majoritare, că autonomia Ţinutului Secuiesc reprezintă unul din ”ţelurile” politicii Jobbik, la care nu va renunţa.


"De multe ori am fost acuzaţi că suntem împotriva românilor, dar nu am negat niciodată şi nici nu vom nega faptul că unul dintre ţelurile noastre în politică este autonomia Ţinutului Secuiesc, autodeterminarea, îmbunătăţirea relaţiilor cu maghiarii din Ardeal şi să nu se aştepte nimeni să renunţăm la ele”, a afirmat Vona.

El a spus că, înainte de a veni în România, a fost informat că ar putea fi condamnat "la 10, chiar 20 de ani” pentru acuzaţiile de încălcare a legislaţiei româneşti în vigoare, însă a decis să participe la cea de a X-a ediţie a Taberei EMI întrucât nu a primit niciun răspuns concludent de la autorităţile din Ungaria şi din România, din care să reiasă că ar fi o persoană indezirabilă, arată aceeși sursă.