Politică
SONDAJ: Partidele, cele mai prost văzute instituţii politice
Potrivit unei cercetări INSCOP Research, instituţiile din spectrul ordinii şi siguranţei naţionale, implicate în lupta contra cazurilor sonore de corupţie, au o imagine tot mai bună în ochii românilor.
Astfel că, SRI beneficiază de mai multă încredere decât Banca Naţională a României.
În ierarhia de încredere în instituţiile executive (încredere multă şi foarte multă din totalul populaţiei fără non-răspunsuri), Armata 67,6% (faţă de 66,1% în mai) se află pe prima poziţie, conform sondajului realizat de INSCOP Research în perioada 1-6 iulie 2014, la comanda ziarului „Adevărul”. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.055 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de 18 şi de peste 18 ani a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Pe locurile următoare sunt plasate Jandarmeria, SRI, DNA, BNR, Poliţia, SIE şi Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
După încheierea lunii mai, perioadă dominată de politic (alegerile europarlamentare), cele mai multe evenimente din iunie şi iulie au avut în centru cazuri sonore de corupţie, a căror aducere în ochiul public a întărit imaginea instituţiilor din spectrul ordinii şi siguranţei naţionale.
Partidele, în picaj
Faţă de sondajul anterior, procentele încrederii în instituţiile politice sunt într-o relativă stabilizare, pe fondul tendinţei deja constatate de scădere treptată pe termen lung. Singurele instituţii care continuă trendul uşor descrescător sunt cele angrenate în continuare în certurile uzuale: Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul. Cifrele încrederii pentru iulie 2014 sunt următoarele (procentele cumulează încredere multă şi foarte multă din totalul populaţiei fără non-răspunsuri): Primăriile – 40,9% (39,6% în mai 2014), Curtea Constituţională – 31,2% (29,8% în mai), Consiliile Judeţene – 29,6% (28,8% mai), Guvernul – 28,6% (29,2% în mai), Preşedinţia – 20,2% (21,8% în mai), Parlamentul – 16,5% (17,6% în mai), partidele politice – 12,5% (10,5% în mai).
„Primăriile şi consiliile judeţene revin la imaginea lor de instituţii mai degrabă politico-administrative decât politice – în sensul de producătoare de voturi –, odată ce alegerile europarlamentare au fost lăsate în urmă”, spune Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP Research. Partidele rămân cele mai prost văzute instituţii politice în iulie, deşi nu este de ignorat nici faptul că Preşedinţia, Parlamentul şi Guvernul sunt instituţii aflate în scădere.
Topul încrederii în instituţiile sociale sau private din luna mai este dominat în continuare de Biserică – 62% încredere multă şi foarte multă (procente din totalul populaţiei fără non-răspunsuri), faţă de 63,1% în mai. Pe ultimele locuri se situează patronatele şi băncile. ”Prezenţa patronatelor şi a băncilor la coada clasamentului continuă şi ne arată că economia este încă departe de a fi funcţională din punct de vedere al vieţii de zi cu zi”, adaugă Darie Cristea, coordonator programe INSCOP.
NATO şi FMI, în creştere
Privitor la încrederea acordată de români instituţiilor internaţionale, ierarhia este următoarea: NATO – 52,5% (50,1% în mai 2014), ONU – 47,6% (44,4% în mai), UE – 43,9% (44,8% în mai), Parlamentul European – 41,9% (faţă de 40,2%), Comisia Europeană – 41,3% (39,7% în mai), Banca Mondială – 30,9% (29,2% în mai) şi FMI – 27,1% (23,9% în mai).