monitorulcj.ro Menu
Politică

Consiliul Permanent al UDMR a început. Se decide dacă Uniunea iese sau nu de la guvernare

sursa foto: presalocala.ro

Şedinţa Consiliului Permanent al UDMR a început, vineri, la Cluj-Napoca, acest for urmând să decidă dacă Uniunea iese sau nu de la guvernare, iar o eventuală hotărâre de părăsire a coaliţiei ar urma să fie validată apoi în CRU.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a sosit, vineri, printre primii, la Consiliul Permanent şi a spus doar că va face declaraţii la finalul şedinţei.

La şedinţă au mai venit, pe rând, ceilalţi membri ai Consiliului Permanent şi au exprimat punctele de vedere pe care le vor susţine în şedinţă.


Fostul preşedinte al UDMR Marko Bela a declarat că el se pronunţă pentru ”o bună colaborare şi pentru interese reciproce de a colabora”, iar senatorul Verestoy Attila a spus că ”participarea la guvernare este în interesul comunităţii maghiare, al stabilităţii şi al majorităţii”.

La rândul său, preşedintele UDMR Sălaj, Seres Denes, a afirmat că nu crede că balanţa înclină spre ieşirea de la guvernare, ”existând atât puncte pozitive, cât şi negative”.


”Rămâne să apreciem toate punctele de vedere, dacă programul de guvernare stabilit cu PSD a funcţionat sau nu. În funcţie de aprecieri vom vota”, a spus Seres.

Preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR, Biro Rozalia, care este şi preşedinte al CRU, a spus că va vota pentru o reprezentare eficientă a UDMR în Guvernul României.


De la şedinţă absentează vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely.

UDMR discută despre ieşirea de la guvernare în contextul în care Guvernul s-a alăturat CE într-un proces privind o iniţiativă cetăţenească susţinută de UDMR. Dacă decizia va fi ieşirea din Guvern, aceasta va trebui validată în CRU.


Consiliul Permanent al UDMR este organismul de conducere al Uniunii care se întruneşte între două şedinţe ale Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), iar din acesta fac parte peste 30 de membri ai conducerii Uniunii, între care liderul UDMR, Kelemen Hunor, vicepreşedintele politic Laszlo Borbely, secretarul general Kovacs Peter, dar şi preşedintele Organizaţiei de Femei, Biro Rozalia, preşedintele Consiliului Naţional al Primarilor şi Consilierilor UDMR, Borboly Csaba, parlamentari şi demnitari maghiari din administraţia publică locală.

Lideri ai UDMR au menţionat că în cazul în care Consiliul Permanent decide ieşirea UDMR de la guvernare, hotărârea va trebui, ulterior, validată de Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU).


"Dacă se decide să nu ieşim de la guvernare, nu mai este nevoie de validarea CRU. Dar ieşirea de la guvernare este o decizie extrem de importantă, care trebuie validată de CRU", au explicat aceştia.