monitorulcj.ro Menu
Politică

„Război” în Partidul Noua Republică: Moţiunea „Mai e cineva aici!” boicotează congresul lui Mihail Neamţu

Toţi cei nouă delegaţi din Cluj care ar fi trebuit să participe la congresul de la Arad al Partidului Noua Republică au refuzat să participe la acest eveniment care este catalogat drept o mascaradă.

Noua Republica

O parte din membrii Partidului Noua Republică consideră că congresul de la Arad, de duminică, este o mascaradă şi un eveniment restrâns, organizat în jurul lui Mihail Neamţu. “Modul în care este organizată această mascaradă reprezintă o confirmare suplimentară a afirmaţiilor din manifest. Noua Republică a ajuns să fie condusă autoritar de un grup restrâns din jurul lui Mihail Neamţu, în dispreţul documentelor constitutive, al membrilor simpli şi chiar al forurilor de conducere ale partidului. Congresul „pe persoană fizică” de la Arad nu este al Noii Republici ci al lui Mihail Neamţu. Dacă alegerile interne vor fi organizate în aceste condiţii, ne rezervăm dreptul de a contesta în instanţă validitatea acestora. Gruparea condusă de Mihail Neamţu va fi responsabilă de consecinţele acţiunii în justiţie”, a declarat Adela Mîrza, vicepreşedintele şi preşedinte al filialei judeţene Noua Republică.

Ea adaugă că de la Cluj ar fi trebuit să participe la congres, nouă delegați cu drept de vot, dar datorită distanței foarte mari, a costurilor și a timpului în care se poate ajunge la Arad, oricum ar fi fost imposibil să ajungă întreaga delegație a filialei județene Cluj. În aceeași situație se află toate filialele din nordul, estul și sud-estul țării.


Moţiunea „Mai e cineva aici!” boicotează congresul Noii Republici de duminică la Arad. Ei cataloghează congresul drept unul măsluit. “Nu vom legitima un eveniment menit să reconfirme prin mijloace nestatutare leadership-ul dezastruos al lui Mihail Neamţu. Nu vom tolera tentativa de fraudare a alegerilor interne prin încălcarea condiţiilor de participare, a normei de reprezentare şi a procedurilor de delegare, descurajarea prezenţei anumitor filiale în paralel  cu sponsorizarea participării altora, sabotarea şedinţelor conducerii partidului şi monopolizarea deciziilor privind organizarea congresului, blocarea accesului uneia dintre echipele competitoare la canalele de comunicare ale partidului, discreditarea şi marginalizarea semnatarilor manifestului în organizaţie”, a mai spus Adela Mîrza.