Politică
Mihai Seplecan, numit secretar general şi preşedinte interimar al PNL Cluj
Marius Nicoară l-a desemnat, ieri, pe Mihai Seplecan în funcţia de secretar general al PNL Cluj. În calitate de preşedinte al partidului, Nicoară este cel care face numirea în această funcţie.
Pe lângă faptul că Seplecan a fost desemnat secretar general al PNL Cluj, a fost numit şi preşedinte interimar al PNL Cluj. Acesta ocupă funcţia de conducere a partidului până în data de 15 iunie. A fost luată această decizie deoarece Marius Nicoară va fi plecat din Cluj până la data respectivă.
Una dintre atribuţiile preşedintelui interimar va fi convocarea, în 14 iunie, a delegaţiei permanente a PNL Cluj care va avea pe ordinea de zi următoarele puncte: desemnarea celor 27 de delegaţi care vor reprezenta PNL Cluj la Congresul PNL din 28- 29 iunie; poziţionarea PNL Cluj în susţinerea unuia dintre cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, respectiv supunerea la vot a candidaturii lui Marius Nicoară în funcţia de vicepreşedinte al PNL.