Politică
Fluturaşi cu sigla PMP şi Emil Boc, distribuiţi în cutiile poştale. Poliţia intră pe fir
Fluturaşi electorali cu sigla PMP şi mesajul "Şi eu votez Mişcarea Populară! Emil Boc" au fost distribuiţi, vineri, în cutiile poştale de la mai multe blocuri din Cluj-Napoca.
Fluturaşi cu sigla PMP şi sloganul "Ridicăm România", conţinând şi mesajul "Şi eu votez Mişcarea Populară! Emil Boc" şi o fotografie în care apare fostul premier alături de preşedintele Traian Băsescu, de Elena Udrea şi alţi lideri PMP, au fost distribuiţi, vineri, în ultima zi de campanie electorală, în cutiile poştale de la mai multe blocuri din Cluj-Napoca.
Preşedintele PMP Cluj, deputatul Adrian Gurzău, a declarat că este vorba despre "fluturaşi otrăviţi", pe care PMP nu şi-i asumă, scrie realitatea.net.
"Nu ne asumăm aceşti fluturaşi otrăviţi, nu ne aparţin. Noi avem materiale electorale primite de la Bucureşti. Este o acţiune prin care se încearcă discreditarea lui Emil Boc şi a PMP, o încercare de a încăiera electoratul de dreapta. Cer instituţiilor statului să verifice cine a distribuit aceşti fluturaşi şi să îi tragă la răspundere pe cei vinovaţi. Voi face plângere la Poliţie", a spus Gurzău.
Fostul premier Emil Boc a devenit membru al Fundaţiei Mişcarea Populară în 9 februarie, anunţând acest lucru în cadrul unei dezbateri la care au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, deputatul Elena Udrea, liderul PMP, Eugen Tomac, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda.