monitorulcj.ro Menu
Politică

Primăria nu vrea antene de telefonie pe blocuri

Comisia de Urbanism a respins proiectul companiei RDS privind amplasarea unor staţii pentru telefonia mobilă pe un bloc de pe strada Clăbucet şi pe un hotel situat pe strada Liviu Rebreanu.

 

 

“S-a făcut un studiu de impact, iar cei de la DSP ne-au eliberat un aviz. Măsurătorile făcute au demonstrat că radiaţiile nu au efect negativ nici asupra mediului, nici asupra populaţiei. Noi avem şi acordul notarial de la fiecare locatar în parte. Să ştiţi că locatarii sunt deschişi la asemenea iniţiative”, le-a explicat reprezentantul RDS membrilor CTATU.

Membrii CTATU nu s-au lăsat însă uşor convinşi de explicaţiile oferite, primarul Sorin Apostu menţionând că Primăria nu este de acord cu amplasarea antenelor pe blocuri ori în zonele de locuit.

“La Cluj nu suntem de acord să amplasaţi antene pe clădiri de locuit sau în mijlocul unor zone locuite cu densitate atât de mare. Dumneavoastră alegeţi varianta uşoară, după care rămânem noi cu problemele. Există şi alte clădiri pe care puteţi amplasa antenele. Suntem de acord că trebuie să furnizaţi semnal de calitate, dar nu să amplasaţi antene pe imobilele pe care aţi cerut. Aveţi livada la doi paşi de hotelul din Gheorgheni. Puteţi găsi şi alte soluţii”, a spus primarul Clujului.

La finalul anului trecut, CTATU a respins şi propunerea companiei de telefonie mobilă Orange privind amplasarea unor antene pe blocurile din oraş. De altfel, Orange a pierdut şi în instanţă un proces privind amplasarea unor antene pe un bloc din cartierul Mănăştur. M.O.