monitorulcj.ro Menu
Politică

Crin Antonescu: Principalul adversar al PNL este PSD

Crin Antonescu a declarat, marți, că principalul adversar al PNL este Partidul Social Democrat, aflat la guvernare.

„Identitatea PNL este una foarte clară, iar adversarul principal al PNL e PSD, aflat astăzi la guvenare. PNL vrea o Românie puternică ce nu se poate construi pe demagogie, pe minciună și pe impostură”, a mai spus Crin Antonescu, potrivit b1.ro.

Liderul PNL a propus partidelor politice să organizeze consultări pentru a stabili o poziţie comună.

”Cred că în acest moment clasa politică trebuie să dea dovadă de coeziune. Solicit consultări între partide, prim-ministru și președinte pentru a demonstra partenerilor stabilitatea țării noastre. Este nevoie ca în România să existe poziții politice clare și o stabilitate care să se mențină pe parcursul unui an electoral”, a declarat Crin Antonescu.