monitorulcj.ro Menu
Politică

Ce-au cerut Opoziţiei reprezentanţii profesorilor?

Asumarea răspunderii pe proiectul privind uniformizarea salariilor din Educaţie şi faptul că nu au fost lăsaţi să participe la şedinţa Parlamentului i-a determinat pe dascăli să se îndrepte către Opoziţie.

 

Aproximativ 700 de reprezentanţi ai profersorilor s-au întâlnit la începutul săptămânii cu lideri ai USL, pentru a-şi exprima nemulţumirile.

Deputatul clujean social democrat Cornel Itu a declarat pentru monitorul că “a fost o premieră, această întâlnire dintre Opoziţie şi reprezentanţii sistemului de învăţământ” şi că întâlnirile s-ar putea extinde şi la alte categorii sociale. “Nu a fost un gest electoral, este o premieră, în care am stabilit un dialog, o colaborare pe termen lung, benefică pentru ambele părţi. Am vrut să ascultăm şi poziţia cadrelor didactice”, a explicat Itu. Deputatul social democrat a mai declarat că principala nemulţumire a dascălilor a fost salarizarea şi suma mică alocată bugetului Educaţiei. “Au fost nemulţumiţi de asumarea răspunderii de către Guvern pe plafonarea salariilor, au solicitat 6% din PIB pentru Educaţie pe viitor, şi-au exprimat nemulţumirea legat de faptul că profesorii părăsesc ţara”, a explicat Cornel Itu.

Întâlnirea nu a fost însă lipsită de acuze. Preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret”, Marius Nistor, le-a “împrospătat” memoria şi le-a reproşat membrilor Opoziţiei că au semnat Pactul Naţional al Educaţiei, care, din punctul său de vedere, “nu a însemnat decât o piedică pentru promovarea unui Cod al Educaţiei Naţionale”.