monitorulcj.ro Menu
Politică

ANI o verifică pe Mariana Câmpeanu

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigaţii Media.

În urma sesizării transmise de Centrul de Investigaţii Media, ANI a precizat că a început "activitatea de evaluare a respectării regimului juridic al conflictelor de interese de către Câmpeanu Mariana, Ministrul Municii, Familiei şi Protecţiei Sociale"

Evaluarea se face în conformitate cu articolul 11 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, potrivit căruia "activitatea de (...) evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora" şi, totodată, "activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea (...) conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice", arată Mediafax.


Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor "acte neclare şi diagnostice discutabile", afirmă Centrul de Investigaţii Media.

Demnitarul afirmă că materialul de presă despre pensionarea soţului său a avut "drept unic scop denigrarea" ei şi a familiei, printr-un demers "nedeontologic şi nesusţinut de dovezi concrete", adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.

Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susţine pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât preşedintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzaţiile la adresa acesteia, precizând că îşi apără în aceste condiţii toţi miniştrii.


Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat că preşedintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să analizeze posibiltatea demisiei din funcţie ca urmare a scandalului privind pensionarea soţului acesteia.