monitorulcj.ro Menu
Politică

Start la plantări pe Bulevardul Muncii

Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează în această săptămână, între 11 şi 15 aprilie, cea de-a treia etapă a plantărilor de puieţi în pădurea Tineretului.

Astfel, municipalitatea continuă şi în acest an acţiunea de împădurire în zona Bulevardului Muncii, printr-un parteneriat cu Direcţia Silvică Cluj. În total vor fi plantaţi în acest an peste 12.000 de puieţi. Vă reamintim că acesta este cel de-al treilea an consecutiv în care se plantează puieţi pe Bulevardul Muncii. Ieri, în prima zi de desfăşurare a acestei acţiuni, au fost plantaţi puieţi de către voluntari din mediul de afaceri clujean, iar astăzi, de la ora 11.00, va fi ziua sportivilor, cluburile sportive din oraş fiind invitate să ofere spijin acestei acţiuni. Primarul Sorin Apostu va fi prezent la acţiunea de plantare, mâine, 13 aprilie, de la ora 11.00, împreună cu reprezentanţii Primăriei, ai presei şi ai instituţiilor publice clujene. “Doresc pe această cale să invit public companiile şi instituţiile clujene să se alăture acestui demers de a înverzi câteva hectare în zona de nord a oraşului, pentru a marca în acest an acţiunile comunităţii nostre în Anul European al Voluntariatului şi pentru a-şi aduce contribuţia la dezvoltarea durabilă a Clujului”, a declarat primarul Sorin Apostu. Joi, 14 aprilie, de la ora 11.00, va fi rândul elevilor şi studenţilor să contribuie la împădurirea zonei, iar vineri, 15 aprilie, de la aceeaşi oră, toţi clujenii care doresc să ia parte la acţiune sunt bineveniţi, alături de voluntarii Primăriei municipiului Cluj-Napoca.