monitorulcj.ro Menu
Politică

Mihai Răzvan Ungureanu, desemnat candidat la președinție din partea Forței Civice

Consiliul Naţional Extraordinar al Forţei Civice l-a desemnat, sâmbătă, pe fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu drept candidat al formaţiunii la funcţia de preşedinte al României.

Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au mai fost prezenți europarlamentarul Cristian Preda, preşedintele PMP, Eugen Tomac, preşedinte Partidul Ecologist Român, Dănuţ Pop, vicepreşedintele PDL Radu F. Alexandru şi Károly Borbély, din partea UDMR, care şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura lui Mihai Răzvan Ungureanu la funcţia de preşedinte al României.

"Nu-mi este uşor să primesc această responsabilitate, însă alături de partidul Forţa Civică şi celelalte formaţiuni politice care ne sunt alături, această sarcină devine una uşoară. Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine. Am ştiut de la bun început ce înseamnă să clădeşti un partid alături de alţi oameni. Această responsabilitate a mea este deopotrivă a colegilor mei de partid. Cred că un candidat la funcţia prezidenţială se construieşte şi se câştiga pe votul majorităţii absolute a cetăţenilor oneşti", a declarat Ungureanu, potrivit Mediafax.


Preşedintele FC a mulţumit întregului partid pentru munca depusă în decurs de un an."A fost un an care a pus la grea încercare tăria noastră. Partidul nostru începe să însemne enorm pe scena politică românească. Vă reamintesc însă că nu a existat nimic în istorie care să fi fost făcut fără luări de decizii importante. Istoria îi ţine minte doar pe cei curajoşi şi demni. Reprezentăm viitorul şi schimbarea se aşează în efortul nostru", a susţinut Ungureanu în faţa membrilor FC prezenţi la Consiliul Naţional.