Politică
Declarație comună româno-bulgară privind Schengen
Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat joi, la sosirea la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), că România și Bulgaria au făcut progrese considerabile în privința reformelor monitorizate prin MCV, dar că acestea sunt insuficiente din perspectiva condițiilor legale care să permită admiterea în spațiul Schengen.
„După părerea noastră nu a venit momentul pentru eliminarea controalelor la frontieră pentru aceste două țări. Vom primi în ianuarie rapoartele de țară, de acum se știe că s-au făcut progrese considerabile în privința refomelor din domeniu, care nu sunt însă suficiente în privința condițiilor legale care să permită admiterea în spațiul Schengen”, a spus Hans-Peter Friedrich.
În privința stabilirii unei date ulterioare pentru luarea unei decizii (n.r — privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen.), el a precizat că ''deocamdată nu poate aprecia când va veni momentul admiterii'.
Totodată, miniștrii justiției din Danemarca și Suedia, susținători tradiționali ai României și Bulgariei pentru aderarea la Schengen, și-au reafirmat joi, la sosirea la Consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI), poziția de susținere, deși în cazul Suediei cu unele rezerve.
Ministrul justiției din Suedia, Beatrice Ask, a afirmat că țara pe care o reprezintă apreciază că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile de aderare, adăugând însă că „există încă preocupări ale unor state membre și trebuie să respectăm acest lucru”. „Este pur și simplu prea devreme, trebuie să discutăm mai mult”, a mai spus Beatrice Ask.
Premierul Victor Ponta i-a cerut miercuri ministrului de Interne, Radu Stroe, care participă la reuniunea JAI, să le transmită omologilor săi europeni că România este pregătită pentru aderarea la spațiul Schengen, dar că nu mai dorește să i se fixeze o dată pentru aderare.