monitorulcj.ro Menu
Politică

Preşedintele României: “Voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale”

Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, referitor la legea bugetului pe 2014, că luni, imediat ce va primi documentul, va promulga imediat bugetul asigurărilor sociale, singura lui obiecţie la această lege fiind acciza pe carburanţi.

“Bugetul nu a sosit, nu e în regim de urgenţă, deci ar putea sosi luni, 9 decembrie. Documentul trebuie trimis la Preşedinţie pentru promulgare luni, deci eu estimez că va veni luni, data până la care pot să-l consult e până pe 29 decembri. Voi promulga imediat bugetul asigurărilor sociale. Obiecţiunile mele sunt pe efectele introducerii accizei pe carburanţi”, a afirmat şeful Statului în cadrul unei conferinţe de presă.

Acciza pe carburanți, banii lui Ponta pentru europarlamentare și prezidențiale

Traian Băsescu a mai adăugat, în ceea ce priveşte acciza pe carburanţi, că introducerea ei de către Victor Ponta reprezintă “cel mai înalt nivel de corupţie şi imoralitate văzut la un premier”.


Șeful Statului crede că scopul primului ministru, prin introducerea acestei taxe, este acela de a redirecționa, cu ajutorul lui Dragnea, bani obținuți din ea, spre fondurile PSD-ului pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale.

“Ponta a crezut că se va ascunde sub scrisoarea transmisă şi aprobată de FMI. Acesta e al doilea motiv pentru care nu am semnat scrisoarea. Voia să îşi ascundă furtul pentru partid, pe care îl gestionează cu Dragnea, acoperit de semnătura mea către Fond. Mi-am dat seama că Victor Ponta încearcă să se ascundă sub semnătura cuiva. A fost o televiziune, cred că B1, care a prezentat mesajele transmise de la centru pentru activişti. Am rugamintea să căutaţi în listă, veţi vedea un mesaj: "Păi Băsescu de ce se opune la buget, că a semnat scrisoarea cu FMI". Ei erau convinşi ca voi semna scrisoarea. Le spun astăzi să înceteze cu minciuna, nu au nicio obligaţie să introducă acciza. Este disperat să o introducă pentru a dirija bani la Dragnea care sa fie utilizaţi la europarlamentare şi prezidenţiale”, a adăugat preşedintele României.