monitorulcj.ro Menu
Politică

Ungureanu propune constituirea în rândul opoziţiei a unui Bloc al Unităţii Naţionale

Preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu

Preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, a trimis o invitaţie reprezentanţilor partidelor de centru-dreapta la o dezbatere comună pe tema reunificării dreptei, el propunând constituirea în rândul opoziţiei a unui Bloc al Unităţii Naţionale (BUN).

Într-un comunicat transmis marţi de FC, Mihai-Răzvan Ungureanu declară că a lansat un nou apel către toate formaţiunile de dreapta. "Am trimis o scrisoare preşedinţilor PDL, PMP, PNŢCD, IRL şi PER şi i-am invitat la o discuţie în care să hotărâm dacă mai este sau nu posibilă unitatea de acţiune a forţelor politice de centru-dreapta începând cu luna ianuarie a anului 2014", menţionează el, citat de Mediafax.

Potrivit sursei citate, preşedintele FC a trimis luni o invitaţie reprezentanţilor partidelor de centru-dreapta, la o dezbatere comună pe tema reunificării dreptei din România.


"Propun ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând. Împărtăşesc îngrijorarea mea cu colegii mei din celelalte partide politice de dreapta", spune Ungureanu.

El apreciază că de la alegerile parlamentare din 2012 cei din partidele de dreapta s-au îndepărtat unii de alţii şi astfel fiecare a "contribuit la un tablou al unei opoziţii slăbite" şi că "forţele de dreapta şi din opoziţie riscă să dezamăgească prin absenţă, tăcere şi dezorganizare", iar singura lor şansă de a reuşi este "unitatea de acţiune, pentru a pune astfel capăt dictaturii USListe".


"Am pus întrebarea, cui foloseşte să intrăm într-o competiţie nemiloasă între noi? Să fie într-adevăr lipsa experienţei mele politice cea care mă face să cred că poate exista încredere între cetăţeni care mărturisesc un scop comun? Am propus colegilor din celelalte partide politice constituirea unui bloc al opoziţiei, a unui Bloc al Unităţii Naţionale (BUN), un nucleu de coordonare a acţiunilor noastre parlamentare şi extra-parlamentare, şi am speranţa că la începutul săptămânii viitoare vom putea stabili un calendar al unor consultări periodice", a transmis preşedintele FC.