monitorulcj.ro Menu
Politică

Tomac: Ne dorim să realizăm cât mai repede fuziunea cu Forța Civică

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat sâmbătă, la Brașov, că se dorește realizarea cât mai repede a unei fuziuni cu Forța Civică, pentru ca ''dreapta în România să fie din ce în ce mai puternică''.

"Am discutat în cadrul Colegiului Național de Coordonare despre fuziunea dintre Forța Civică și Mișcarea Populară. În unanimitate colegii noștri au votat un proiect de acord politic care urmează să fie semnat între președinții celor două partide, un acord care va stabili un calendar exact în ceea ce privește fuziunea dintre cele două formațiuni politice. Ne dorim ca dreapta în România să fie din ce în ce mai puternică, din ce în ce mai reprezentativă, iar obiectivul nostru este să consolidăm un partid puternic unde democrația internă să fie preluată și respectată. Ne dorim să realizăm această fuziune dintre cele două partide cât mai repede. Suntem încă în plin proces de înregistrare. Mai sunt câteva zile până când se va întâmpla, dar am stabilit de principiu crearea unui calendar clar în ceea ce privește fuziunea și începerea negocierilor. Ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai repede", a spus Tomac, citat de Agerpres.

El a afirmat că un candidat de dreapta la Președinție are șanse în 2014 dacă va fi susținut de toate vocile credibile din această zonă.


"Nu excludem de la dialog nicio structură care împărtășește aceleași valori ca noi. Ne referim la voci credibile de dreapta din alte partide sau structuri care vor dori la un moment dat să se alăture proiectului nostru. Pentru a consolida un partid puternic de dreapta avem nevoie de mecanisme extrem de sigure care să garanteze democrația internă", a adăugat președintele Partidului Mișcarea Populară.

La Colegiul Național de Coordonare au participat președinții organizațiilor județene ale partidului din toată țara. Cu această ocazie s-a desfășurat și Colegiul Național al organizației de femei a partidului a cărei președinte este Ruxandra Dragomir.