monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta: Pactul cu Băsescu a fost necesar pentru un obiectiv comun cu Antonescu şi Dragnea

Premierul Victor Ponta afirmă că semnarea Pactului de colaborare instituţională cu preşedintele Traian Băsescu a permis îndeplinirea unui obiectiv aparţinând inclusiv lui Crin Antonescu şi Liviu Dragnea, şi anume acela de a evita intrarea într-o nouă criză constituţională şi politică.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu

El a justificat încheierea Pactului prin evitarea, la sfârşitul anului trecut, a unei noi crize instituţionale, obiectiv care a fost astfel îndeplinit, şi a arătat că în continuare consideră acest Pact ca fiind unul necesar.

"Antonescu, care a fost cu mine atunci la Cotroceni, ca şi Dragnea...până la urmă, noi trei ne-am sfătuit înainte să mergem acolo. Ar fi fost un lucru foarte rău pentru România, în decembrie 2012, să intrăm într-o nouă criză, adică să-l suspendăm pe Băsescu, să facem referendum în februarie sau ianuarie. Era din punctul de vedere al bugetului, FMI, situaţiei economice, fondurilor europene...ar fi fost un preţ foarte mare. Deci, obiectivul pe care noi toţi trei l-am avut în decembrie 2012, acela de a nu intra într-o nouă criză constituţională şi politică, a fost atins", a spus Ponta.


Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că discuţia legată de pactul de coabitare dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta reprezintă un "caraghioslâc", menţionând că sunt ţinuţi din "treabă" doi miniştri importanţi, dar şi consilierii prezidenţiali care au de construit un partid.