monitorulcj.ro Menu
Politică

Băsescu: “Deocamdată nu face referendum pe tema Roşia Montană”

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, marţi, o scrisoare birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prin care le-a informat că nu a iniţiat şi nu intenţionează să iniţieze, în perioada imediat următoare, un referendum naţional în problema exploatării de la Roşia Montană.

Traian Băsescu, preşedintele României

"Apreciez că dezbaterile pe această temă din cadrul Parlamentului vor fi un excelent prilej pentru o analiză care să clarifice sau să corecteze aspectele controversate ale proiectului, în aşa fel încât soluţia pe care o veţi adopta să fie îmbrăţişată de cea mai mare parte a populaţiei, ceea ce ar trebui să reflecte majoritatea de peste 70% pe care Guvernul o are în Parlament. Dacă voi constata că soluţia adoptată de Parlament generează tensiuni în societate cu siguranţă, înainte de promulgare, voi utiliza referendumul naţional ca soluţie de corectare a eventualei decizii greşite a Parlamentului", scrie şeful statului în scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pe data de 3 septembrie.

"Vă doresc înţelepciune şi succes în procesul de legiferare legat de exploatarea Roşia Montană", îşi încheie Traian Băsescu scrisoarea.