Politică
Băsescu: Un "inculpat", un "infractor" strigă pe propria-i televiziune să iau mâna de pe Justiţie
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că un "inculpat", un "infractor" strigă pe propria-i televizune cerându-i să ia mâna de pe Justiţie, el arătând că acesta răspândeşte astfel ideea că Justiţia e subordonată unui om, fiind un exemplu de autodistrugere a imaginii României.
"Rămâne această subliniere pe care o fac: de ce percepţia noastră e mai rea decât realităţile noastre? Şi poate că aici pot găsi mici explicaţii: în primul rând ne denigrăm propriile instituţii de dimineaţa până seara. Şi nu o fac oameni neinstruiţi, ci oameni cu responsabilităţi uriaşe. Vedem cum suntem supăraţi că o instituţie ca DNA sau completele de judecată anchetează, judecă, condamnă. Şi atunci spunem: «Persoana X e cea care a pus să mi se facă un dosar!». Când de fapt nu pune nimeni, pur şi simpu instituţii ale statului îşi fac treaba", a spus Băsescu, luni, în deschiderea Forumului European de Diplomaţie Publică, potrivit Mediafax.
Şeful statului a dat şi exemple de autodistrugere a imaginii României, arătând că cei din afara ţării nu au cum să creadă că instituţiile statului român, respectiv Justiţia, funcţionează independent, când din interiorul ţării se afirmă contrariul.
"Dar dacă noi propagăm această idee, cum să ne creadă cei din afară că Justiţia din România e independentă? Vedeam un inculpat care pe propria-i televiziune strigă prin clipuri: «Domnule Băsescu, ia mâna de pe Justiţie!». Şi el este un infractor, dar răspândeşte prin televizuni în mass-media ideea că Justiţia ţării e subordonată unui om. Şi cum să ne creadă atunci cei din afara noastră, chiar publicul românesc, că instituţiile statului legate de Justiţie funcţionează?", a spus Băsescu, precizând că a dat astfel un exemplu despre cum România îşi autodistruge imaginea.