monitorulcj.ro Menu
Politică

Ministrul Culturii: “Ca ministru, voi susţine proiectul Roşia Montană. Ca membru PNL, voi vota împotrivă, aşa a decis partidul”

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, anunţă că va vota împotriva proiectului de la Roşia Montană, pentru că aşa a decis PNL, deşi are convingerea că pe partea de patrimoniu lucrurile "sunt în regulă", după ce compania RMGC a investit zeci de milioane de dolari pentru reabilitarea galeriilor romane.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost prezent vineri dimineaţa la Cluj, pentru o inspecţie la instituţiile de cultură din oraş. El a declarat că va vota împotriva proiectului Roşia Montană pentru că aceasta este decizia partidului, dar că susţine proiectul în calitate de ministru.

Întrebat, vineri, la Cluj, într-o conferinţă de presă, cum va vota în Parlament, în calitate de senator, la proiectul de lege privind Roşia Montană, Daniel Barbu a declarat că, în urmă cu câteva luni, era mai degrabă contra proiectului, dar a fost la faţa locului şi a văzut care este situaţia.


"Eu, în acest moment, sunt într-o situaţie delicată, din punct de vedere tehnic am subscris acordului, am convingerea că pe latura de patrimoniu lucrurile sunt în regulă, niciuna din legile naţionale sau din prevederile internaţionale legate de bunele practici în conservarea patrimoniului nu va fi încălcată, conştiinţa mea e împăcată. Atâta timp cât există o hotărâre a PNL, că partidul votează împotriva acestui proiect, voi vota împotriva acestui proiect. Acum opt luni nu aveam nicio părere despre Roşia Montană, cu onestitate, eram mai degrabă contra, nu cu pasiune, aveam o suspiciune faţă de marile companii internaţionale, dar am fost acolo, am văzut ce e. Dacă acest proiect nu iese, dacă compania pleacă şi nu mai face nimic, avem această sarcină costisitoare să continuăm ce s-a făcut pe bani privaţi sau să facem ce fac arheologii români de o sută de ani, să acoperim cu nisip", a spus Barbu.

Întrebat în continuare dacă votează împotriva proiectului doar în urma deciziei PNL, Barbu a răspuns: "Absolut". El a menţionat că, în situaţia în care vestigiile arheologice romane descoperite se vor acoperi, cine va dori, ulterior, să afle despre galeriile romane, va trebui să se uite "în cărţi, la fotografii, desene făcute până în anul 2013". "Sunt 900 de metri de galerii, apa curge tot timpul, aducţie de aer, pentru ventilare, iluminat, costă enorm să întreţii 900 de metri de galerii. Vom pierde ori ne va costa enorm să ţinem acel patrimoniu arheologic. Ca să-l clasăm în UNESCO, trebuie să avem ce să arătăm la UNESCO, iar ca să arăţi te costă patru milioane de euro pe an să ţii în viaţă, deschise, 900 de metri de galerii romane", a susţinut Barbu.


Ministrul Culturii a precizat că RMGC s-a angajat, prin acord, să muzeifice şapte kilometri de galerii, iar publicul larg ar putea să viziteze galeriile peste doi-trei ani. "Întreaga sumă pe care RMGC s-a angajat să o investească pe cheltuieli de patrimoniu este de 100 de milioane de dolari, din care 70 de milioane in situ la Roşia Montană, pentru galerii, sate romane şi un mormânt roman, plus 30 de milioane de dolari în afara sitului, pentru mari lucrări de restaurare, oriunde în altă parte. Din cele 70 de milioane de dolari, 30 de milioane deja s-au investit", a afirmat Barbu.

Ministrul a arătat că, până în anul 2001, galeriile romane de la Roşia Montană nu se puteau vizita. "Pe latura patrimoniului, datorăm acestui proiect degajarea, cercetarea şi vizitarea controlată a câtorva kilometri de galerii romane. Până în 2001 acestea nu se puteau vizita, ştiam de ele din literatură, că s-a săpat după aur acum 1.900 de ani. Lucrările au fost finanţate de RMGC, au lucrat în 2003 pe şantierul arheologic de la Roşia Montană 180 de specialişti, nu a existat niciodată un alt şantier în care să fi lucrat atâţia specialişti. Galeriile sunt puse în valoare parţial, ar fi urmat în acordul cu compania şapte kilometri de galerii vizitabile, eu am vizitat 450 de metri", a spus Barbu.


Potrivit acestuia, în galerii s-au descoperit utilaje romane de lemn, roţi de evacuare a apelor, care demonstrează tehnologia folosită de romani pentru extragerea aurului. "Toate aceste lucruri nu existau înainte de 2001 şi pun în faţa noastră, a cetăţenilor României şi a autorităţilor, sarcina de a prezerva aceste descoperiri arheologice. Până acum s-au făcut pe bani privaţi, s-a făcut o operaţiune importantă", a conchis ministrul Culturii.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, joi, după întâlnirea cu Victor Ponta, că PSD a convenit să se revină la constituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană şi retragerea procedurii de urgenţă pentru proiectul de lege. "Eu mi-am reafirmat convingerea că este un proiect care în mod normal se asumă sau nu se asumă de către Guvern. Domnul prim-ministru a rămas pe ideea că proiectul a fost înaintat în Parlament. PSD a convenit, vorbesc de domnul Ponta în calitate de lider PSD, să revenim la formula convenită iniţial, a unei comisii speciale în Parlament, deci să solicite retragerea procedurii de urgenţă, comisie la care nu m-am opus niciodată şi care să se constituie după retragerea procedurii de urgenţă din Senat", a spus Antonescu, după întâlnirea pe care avut-o cu premierul Victor Ponta şi alţi lideri din USL la cabinetul său de la Senat.