monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL vrea să îl „responsabilizeze“ pe Antonescu

PDL a făcut, luni, un apel către premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului Crin Antonescu „la responsabilitate“ pentru a nu se coaliza şi a lua măsuri împotriva DNA şi ANI.

Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe

Apelul adresat liderilor USL a venit după ce zilele trecute, Crin Antonescu a declarat că nu este întâmplător faptul că ANI nu are, de un an, altă activitate decât PNL, el arătând totodată că se va discuta, la Constanţa, cu PSD, despre asumarea unei responsabilităţi comune în ce priveşte funcţionarea partizană a unor instituţii.

Astfel, liderul PDL, Vasile Blaga a arătat că nu este vina DNA şi a ANI pentru faptul că 10 dintre miniştrii Cabinetului Ponta au fost nevoiţi să părăsească guvernul.


„PDL constată că zilele acestea domnul Crin Antonescu şi PNL pregătesc o nouă răscoală împotriva instituţiilor statului pe motiv că se simte persecutat de către unele dintre acestea. Am remarcat ieri la liderul PNL un nou derapaj de la democraţie. Preşedintele PNL crede că instituţii precum DNA şi ANI sunt partizane şi acţionează împotriva PNL şi cere primului ministru coalizarea pentru luarea unor măsuri împotriva acestora", a spus Blaga.

El a arătat că, în caz contrar, PDL „se va opune cu toate forţele în Parlament“ şi a subliniat totodată, că orice fel de demers comun al USL împotriva ANI şi DNA va fi „aspru decontat de România“.


„Dreptate până la capăt“, doar pentru ei

Nu este prima dată când democrat liberalii susţin că nu trebuie modificate nici legea de funcţionare a ANI şi nici cea privind funcţionarea DNA. Mai mult, parlamentarii PDL de Cluj atrag atenţia că acum este evident faptul că USL intimidează instituţiile statului.

„USL a furat România, mizând pe cei  70%, acum vor să fure şi instituţiile statului şi să le subordoneze partidelor care fac parte din USL. Aceste atacuri împotriva DNA şi ANI sunt făcute cu scopul de a intimida, pentru că planul este să subordoneze justiţia. Într-adevăr, USL face dreptate până la capăt, cum a fost sloganul lor, dar din păcate, dreptate pentru ei, nu pentru români“, a declarat senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe.


Intimidare la adresa justiţiei

Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, subliniază, la rândul său, faptul că nu este prima dată când liderul PNL face asemenea declaraţii care practic reprezintă un act de intimidare la adresa justiţiei.

„Antonescu a mai făcut asemenea declaraţii şi la numirea procurorilor, deci nu este prima dată când auzim aşa ceva. Este un act de intimidare la adresa acestor instituţii. Crin Antonescu trebuie să le asigure baronilor din USL protecţia de care au nevoie împotriva respectării legii, acesta e trocul pentru a-l menţine liderul lor“, a declarat Gurzău.