monitorulcj.ro Menu
Politică

Ponta, despre contractul Bechtel: “Şova, dacă avea ceva de ascuns, nu făcea plângere la DNA”

Întrebat despre afirmaţia premierul fostului ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, cu privire la locul în care poate fi găsit contractul original, Victor Ponta a declarat, joi seara, în cadrul unei emisiuni, la postul B1 TV, că dacă ministrul Dan Şova, ar fi avut ceva de ascuns în cazul contractului Bechtel, nu ar fi făcut plângere la DNA.

Prim ministrul României, Victor Ponta

"Era o mică prostioară. Doamna Boagiu părea un om mai serios. (...) Şova dacă avea ceva de ascuns nu făcea plângere la DNA", a afirmat Ponta, joi seară, la postul B1 TV, preluat de Agerpres.

În acelaşi context, premierul a spus că primul semn de întrebare în cazul contractului Bechtel este legat de suspendarea acestuia în 2005-2006.


"Primul semn de întrebare este cum a fost el suspendat în 2005-2006. Marea prostie aia a fost. Era un contract care trebuia derulat şi finalizat. În 2005-5006 a fost oprit şi după aceea s-a terminat tot", a mai adăugat Victor Ponta.

În ceea ce priveşte situaţia contractului original pe care statul român l-a încheiat cu Bechtel, premierul Victor Ponta a afirmat că doar DNA poate să stabilească care din miniştri sau care din directori au plecat cu documentul


"Din 2004, de atunci, au fost mulţi miniştri, mulţi directori, şi cred că doar DNA poate să stabilească care din miniştri sau care din directori au plecat cu documentul. Toate documentele care sunt disponibile au fost desecretizate. Nu există originalul, primul exemplar, de aceea s-a făcut plângerea la DNA", a spus şeful Executivului.

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a depus la Direcţia Naţională Anticorupţie plângere penală pentru lipsa exemplarului original al contractului cu Bechtel, potrivit unui comunicat transmis miercuri.