Politică
Nu mai putem fără ei: Politicieni pe viaţă!
Cei mai longevivi deputaţi clujeni sunt UDMR-istul Mate Andras şi democrat liberalul Adrian Gurzău.
Bogdan Niculescu-Duvăz, Marton Arpad şi Kerekes Karoly sunt cei mai longevivi deputaţi din Parlamentul României. Ei şi-au început activitatea legislativă începând cu anul 1990, iar acum se află la al şaptelea mandat de parlamentar. Legislativul din anii ‘90 era, însă, diferit faţă de cel de acum şi se muncea mai mult, iar aleşii ţării erau specialişti din diverse domenii. Acum, în schimb, Parlamentul este uriaş, dar iniţiativele legislative ale deputaţilor se împuţinează, după cum o recunosc chiar unii dintre ei.
UDMR are cei mai mulţi veterani în Camera Deputaţilor, la nivel local, dar şi naţional. În ce priveşte Clujul, din cei zece deputaţi, doi se află la al treilea mandat, adică sunt cei mai vechi, după cum ei înşişi recunosc, iar şapte dintre ei se află la primul mandat.
Mate Andras, cel mai longeviv deputat clujean
Cei mai longevivi deputaţi clujeni sunt UDMR-istul Mate Andras şi democrat liberalul Adrian Gurzău. Un alt deputat longeviv este social democratul Cornel Itu, care se află în Parlament la al doilea mandat. Mate Andras se declară onorat de faptul că se află în Parlament de atâta timp şi speră ca pe viitor să continue tot la Camera Deputaţilor. „Am acumulat multă experinţă în Camera Deputaţilor aşa că nu mă gândesc să trec la Senat. Îmi doresc ca şi pe viitor să rămân la Cameră. Sunt, într-adevăr cel mai vechi, cel mai longeviv, adică şi cel mai bătrân deputat de la Cluj. Din acest punct de vedere nu se poate spune că sunt mulţumit“, a declarat Mate Andras. Parlamentarul nu se poate lăuda cu atât de multe iniţiative legislative pe măsura vechimii ca deputat. Din decembrie, de la preluarea mandatului de deputat Mate Andras a iniţiat doar şase propuneri legislative. În primul mandat, mai exact între 2004 şi 2008 a avut 42 iniţiative legislative, iar între 2008 şi 2012 a iniţiat 57 de propuneri.
Gurzău, pe locul al doilea
Şi democrat liberalul clujean Adrian Gurzău este un deputat longeviv. Acesta a ajuns prima dată în Parlamentul României în 2004 luându-i locul lui Emil Boc în Camera Deputaţilor după ce acesta a devenit primar al Clujului. Gurzău a avut de la preluarea mandatului, mai exact din decembrie 2012, 11 iniţiative legislative, în sesiunea 2008- 2012 a avut 54 de iniţiative legislative, iar între 2004 şi 2008, când a fost deputat doar şase luni, nu a avut nicio iniţiativă legislativă, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor. „Parlamentul este condus acum oricum de doar câteva persoane, de câteva partide, iar cei care sunt noi în Legislativ acum sunt un fel de pioni. Eu am avut ocazia, într-adevăr să cunosc multe persoane, să fiu în mai multe comisii, şi ştiu acest lucru. În primul rând îmi doresc să se ajungă la o singură cameră, cu un număr redus de parlamentari, nu cum este în prezent“, a declarat Gurzău.
Clujul are şapte începători
Clujul are în Camera Deputaţilor şi şapte începători: liberalii Steluţa Cătăniciu, Adrian Oros, Elena Uioreanu şi Radu Zlati, un social democrat - Aurelia Cristea - şi doi traseişti care după ce au câştigat mandatele au trecut în barca puterii, mai exact Mircea Irimie şi Ioan Moldovan, ambii de la Partidul Consevator.