monitorulcj.ro Menu
Politică

Modelul Voiculescu: Relu Fenechiu intenționează să demisioneze din Parlament pentru a scăpa de acuzațiile de corupție

Ministrul Transporturilor,  Relu Fenechiu (PNL), intenționează să fenteze justiția pe modelul Voiculescu prin demisia din  funcţia de ministru dar şi din cea de parlamentar.

 


Potrivit jurnaliştilor de la Evenimentul Zilei, acesta va demisiona până pe data de 4 iulie. Relu Fenechiu vrea ca dosarul Transformatorul, în care este acuzat de corupţie, să ajungă la Tribunalul Bucureşti, de la Înalta Curte de Casaţie și Justiție, care va judeca ultimul termen pe 4 iulie.

Relu Fenechiu (PNL), a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că, între 2002 și 2005, prin intermediul mai multor firme, ar fi cumpărat transformatoare vechi, pe care le-a vândut ulterior ca fiind noi, către Electrica Moldova. Prejudiciul se ridică la peste 6 milioane de lei.


Demisia lui Relu Fenechiu ar duce la pierderea privilegiilor parlamentare, iar astfel procesul s-ar muta de la ICCJ, la Tribunalul Bucureşti. Ministrul Transporturilor este acuzat că a cumpărat transformatoare vechi pe care le-a vopsit şi vândut la Electrica Moldova.

Senatorul liberal a fost trimis în judecată în iunie 2012 de procurorii DNA sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.