monitorulcj.ro Menu
Politică

Politicienii locali au căzut de acord: Proiectul european derulat de Compania de Apă Arieș este important!

Consilierii turdeni au aprobat cota de cofinanțare pentru extinderea și modernizarea sistemelor cu apă și canalizare în regiunea Turda-Câmpia Turzii.

În cadrul ședinței ordinare de marți reprezentanții forului deliberativ au votat în unanimitate proiectul Companiei de Apă Arieș ce presupune accesarea a peste 82 de milioane de euro pentru infrastructura de apă-canal în Comunitatea Urbană Arieș. Implicit au fost de acord cu cota de cofinațare a proiectului de 1%, pentru Turda aceasta fiind stabilită la 296.311 euro.


Oficialii CAA spun că au reușit să aducă peste 82 de milioane de euro, bani proveniți de la U.E., din acești bani 10% provin de la Guvernul României, 1% sunt bani de la consiliile locale, iar de această dată compania nu va avea cotă de cofinanțare la proiect cum s-a întâmplat în prima fază a proiectului, unde a venit cu o contribuție de 5 milioane de euro.

Alexandru Sabău, directorul general al Companiei de Apă Arieș a explicat că proiectul depus de turdeni a fost inclus în "primul val" de accesare a fondurilor destinate proiectelor pe infrastructura de apă și canal.


Peste 82 de milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canal în CUA

Compania de Apă Arieș se poate lăuda cu o performanță deosebită, va primi 82,7 milioane de euro, fonduri nerambursbie pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canal în întreaga Comunitate Urbană Arieș.

Vestea a fost dată de directorul general al Companiei de Apă Arieș SA., Alexandru Sabău în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și Traian Giurgiu manager de proiect, cel care se va ocupa de coordonarea lucrărilor și pentru pasul II al proiectului european.


Oficialii CAA spune că au reușit să aducă peste 82 de milioane de euro, bani proveniți de la U.E, din acești bani 10% provin de la Guvernul României, 1% sunt bani de la consiliile locale, de această dată compania nu avea cotă de cofinanțare la proiect cum s-a întâmplat în prima fază a proiectului unde a venit cu o contribuție de 5 milioane de euro.

Alexandru Sabău a explicat că proiectul depus de turdeni a fost inclus în "primul val" de accesare a fondurilor destinate proiectelor pe infrastructura de apă și canal.


„Suntem incluși alături de operatoul regional din Teleorman și Vrancea, urmând ca semnarea documentelor să aibă loc în prima decadă a lunii iunie 2013, pentru ceea ce noi numim pasul II al proiectului. Este un succes remarcabil pe care compania de apă îl are la activ având în vedere că sunt singurii bani care intră în România în această perioadă dificilă ca urmare a crizei economice”, comentează Sabău.

Directorul general al CAA spune că există și câteva condiții minimale pentru ca acești bani să ajungă la destinație, până pe data de 29 mai 2013, trebuie să aibă loc semnarea listelor de investiții de către operator, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară și reprezentanții locali ai autorităților publice locale.


„De asemenea se cere și emiterea hotărârilor de Consiliu Local prin care se confirmă existența cofinanțării proiectului depus, acea sumă de 1%, după care documentele de înmânează operatorului, mai departe urmează semnarea documentelor la minister, împreună cu ceilalți operatori amintiți din Teleorman și Vrancea. Imediat ce am primit nota de la minister am făcut demersuri și a trimis tururor primăriilor și consiliilor locale, întregului spectru politic existent în CUA, note prin care le-am solicitat să îndeplinească condițiile solicitate de autoritatea de management, tocmai pentru a nu pierde acești bani în sumă de 82,7 milioane de euro. Acești bani nu vin toată ziua de la comunitatea europeană, repet dacă noi nu punem mâna pe aceștia bani nimeni nu va aștepta după noi...politicul va decide dacă-i luăm sau nu...dacă există voință politică va fi ok, sunt convins că nici o forță politiocă nu are interesul să piardă acești bani! Să nu uităm că ei asigură locuri de muncă, asigură impozite, refacerea infrastructurii de apă și canal și în final bunăstarea celor care locuiesc în Comunitatea Urbană Arieș" mai explică Alexandru Sabău.

Acesta a mai precizat că punerea în aplicare a pasului II al proiectului ar atrage după sine crearea a 1.500-1.600 de locuri de muncă, într-o perioadă în care zona Turda și Câmpia Turzii suferă cumplit de pe urma lipsei ofertelor de locuri de muncă, în condițiile în care rata șomajului este în creștere în ambele muncipii.

Managerul de proiect, Traian Giurgiu a explicat la rândul său că inițial suma pe care Compania de Apă Arieș a dorit s-o acceseze este cifrată la cca.  66 milioane de euro, dar diferența de bani (n.r 16 miniloane de euro) reprezintă un alt obiectiv de investiții, respectiv realizarea stației de tratare a apei provenită din râul Arieș, obiectiv ce urmează să fie construit fie la Mihai Viteazu, fie la Cornești.

Primăriile din Comunitatea Urbană Arieș vor avea o cotă de cofinanțare de 1% din valoarea proiectului după cum urmează: Turda - 296.000 euro, Câmpia Turzii 286.000 euro, Viișoara 25.000 euro, Mihai Viteazu - 17.000 euro, Săndulești 18.000 euro, Luna - 28.000 euro, Tritenii de Jos -  62.000 euro, Ceanu Mare -32.000 euro, Călărași 13.000 euro, Petrești 13.000 euro, Ploscoș - 10.000 euro și Ciurila 18.000 euro.

Demn de menționat este faptul că aceste cote de cofinanțare pot fi plătite de administrațiile locale pe durata a 5 ani, termenul de execuție al proiectului, acum se cere doar acordul de principiu din partea autorităților locale.