Politică
Boc: excluderea din partid este soluţia extremă
Fostul premier şi preşedinte al PDL, Emil Boc consideră că excluderea din partid trebuie să fie varianta extremă şi fiecare caz trebuie analizat cu maximă atenţie.
Această declaraţie vine în contextual afirmaţiilor lui Alin Popoviciu, vicepreşedintele PDL care propune excluderea din partid a lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu şi Daniel Funeriu. Potrivit lui Emil Boc, regula principală trebuie să fie dialogul.
„Eu nu am fost un fan al excluderilor din PDL şi am recurs la astfel de măsuri doar în anumite situaţii excepţionale. În cazul excluderilor, trebuie atenţie maximă şi trebuie să fie varianta extremă pe care să o ai în aplicare cu privire la un membru. Trebuie cumpănit foarte bine înainte de a se ajunge la o asemenea decizie. Excluderea din partid e soluţia extremă, până atunci trebuie să se apeleze la toate modalităţile amiabile necesare pentru păstrarea membrilor în interior. Fiecare caz trebuie analizat cu maximă atenţie. Sper ca şi actuala conducere a PDL să meargă în continuare pe aceeaşi abordare pe care a avut-o partidul până acum, şi anume ca excepţia excepţiilor să fie excluderea, regula să fie dialogul şi găsirea soluţiilor pentru a ne păstra oamenii în partid”, a declarat Boc, după ce a fost întrebat de jurnalişti cum comentează anunţul lui Alin Popoviciu.