monitorulcj.ro Menu
Politică

Urbaniştii: “Dreptul de proprietate nu e acelaşi lucru cu dreptul de a construi”

Clujeanul care e impiedicat de trei ani să-şi construiască casă din cauza unei centuri ocolitoare care încă nu există s-a prezentat ieri din nou în faţa urbaniştilor. Clujeanul Septiumiu Rus s-a prezentat ieri, din nou, în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU), cerîndu-le membrilor acesteia să-i avizeze proiectul de construire a unei case pe strada Romul Ladea din zona Borhanci. Vă reamintim că cetăţeanul şi-a mai prezentat proiectul în faţa CTATU şi în luna septembrie a anului trecut, cînd i-a informat pe urbanişti că a obţinut o hotărîre judecătorească prin care Primăria este obligată să îi acorde un aviz.

Terenul său se află însă pe traseul ocolitoarei de sud a oraşului iar arhitecţii au refuzat să îi acorde un aviz fără condiţionări în cazul în care proiectul centurii de ocolire va fi vreodată realizat. “Din anul 2007 încerc să-mi fac o casă, dar dumneavoastră mă obstrucţionaţi, chiar dacă am şi o sentinţă obţinută în instanţă. Vreţi să semnez o declaraţie pe proprie răspundere în care să stipulez că voi fi de acord să fiu demolat dacă se concretizează proiectul centurii. Eu nu pot să fac aşa ceva”, a spus, revoltat, Rus. Membrii comisiei au încercat însă să îi explice că nu pot acorda un aviz fără condiţionări. “Există un proiect care se poate realiza. Trebuie să înţelegeţi că dreptul de proprietate nu e acelaşi lucru cu dreptul de a construi”, a atras atenţia arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică. În final, cetăţeanul a fost convins de primarul Sorin Apostu să consulte un avocat înainte de a semna o declaraţie pe proprie răspundere. “Trebuie să înţelegeţi că un aviz fără condiţii nu vi se va da”, a subliniat primarul.

 

Fără depozite în garajele din oraş

În aceeaşi şedinţă a CTATU, primarul Sorin Apostu a anunţat că intenţionează promovarea unei Hotărîri de Consiliu Local prin care să se interzică transformarea garajelor construite cu autorizaţie de construire în depozite, magazine sau orice altceva. “Maşinile stau pe stradă iar garajele sînt transformate în depozite. Cea mai mare problemă pe care am avut-o pe Băişoara, unde vom construi un parking de cartier, a fost că garajele care vor fi demolate erau pline cu boarfe iar oamenii nu aveau unde să şi le mute. Acolo, din 74 de garaje, 68 nu erau folosite pentru parcare”, a arătat primarul. Subiectul a fost adus în discuţie de primar în contextul unui proiect prezentat în CTATU care presupunea transformarea unui garaj în farmacie veterinară. Urbaniştii şi-au dat ieri acordul şi pentru extinderea unei grădiniţe din Cluj-Napoca, situate în zona cartierului Someşeni, pe strada Înfrăţirii. Grădiniţa urmează să fie extinsă cu fonduri europene.