Politică
FOTO: Tinerii din PDL au protestat, de Ziua Europei, faţă de USL
Tinerii democrat liberali clujeni (TDL) au protestat astăzi, de Ziua Europei, la sediile PNL şi PSD din Cluj-Napoca, faţă de măsurile luate de USL, într-un an de guvernare.
Aceştia le-au adresat liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi o scrisoare deschisă pe care au lăsat-o la sediile celor două partide, în care au amintit promisiunile făcute de USL în urmă cu un an, dar şi eşecurile guvernării Ponta. Unul dintre acestea a fost aderarea României la spaţiul Schengen.
Radu Moisin: „Democraţia din România este grav afectată“
Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Cluj, Radu Moisin, a declarat că, prin această acţiune, democrat liberalii au dorit să sublinieze faptul că, pentru prima oară după aproape şase ani de apartenenţă la UE, partenerii europeni au văzut că în România democraţia care era consolidată, acum este grav afectată.
„Ne-am dorit să arătăm că prin ceea ce a făcut USL în vara anului trecut, mai ales, dar şi prin felul în care conduce ţara s-a ajuns la această situaţie, ca partenerii europeni să nu mai aibă încredere în noi. Avem o imagine proastă în Europa din cauza celor de la USL, democraţia care era consolidată, a fost grav afectată şi este în continuare afectată“, a declarat Radu Moisin pentru Monitorul de Cluj.
USL „falimentează“ România
În scrisoarea adresată celor doi lideri USL, tinerii democrat liberali au subliniat că priorităţile USL sunt acelea de aduce România „sub standardele Uniunii Europene“. De asemenea, ei au arătat că liderii USL au uitat complet de faptul că ţara noastră este stat european, că cetăţenii României doresc intrarea în spaţiul Schengen şi că avem, în continuare, o serie de angajamente asumate în faţa partenerilor noştri şi care, din nefericire au fost puternic încălcate.
„Ne-ați demonstrat că nu sunteți capabili să conduceți România pe un drum european, ne-ați demonstrat că nu doriți un parneneriat cu oficialii europeni și că tot ceea ce semnifică Europa pentru dumneavostră domnilor sunt aberații politice. De aceea, credem ca acest an a fost suficient pentru a vă dovedi abilitățile de non-europeni și considerăm că o demisie v-ar onora mai mult decât orice scuză pe care o puteţi invoca“, au spus tinerii democrat liberali, în scrisoare.
Tinerii democrat liberali clujeni (TDL) au protestat astăzi, de Ziua Europei, la sediile PNL şi PSD din Cluj-Napoca, faţă de măsurile luate de USL, într-un an de guvernare.
Aceştia le-au adresat liderilor USL Victor Ponta şi Crin Antonescu şi o scrisoare deschisă pe care au lăsat-o la sediile celor două partide, în care au amintit promisiunile făcute de USL în urmă cu un an, dar şi eşecurile guvernării Ponta. Unul dintre acestea a fost aderarea României la spaţiul Schengen.
USL „falimentează“ România
Priorităţile USL sunt acelea de aduce România „sub standardele Uniunii Europene“, au subliniat tinerii democrat liberali. „Ne-ați demonstrat că nu sunteți capabili să conduceți România pe un drum european, ne-ați demonstrat că nu doriți un parneneriat cu oficialii europeni și că tot ceea ce semnifică Europa pentru dumneavostră domnilor sunt aberații politice. De aceea, credem ca acest an a fost suficient pentru a vă dovedi abilitățile de non-europeni și considerăm că o demisie v-ar onora mai mult decât orice scuză pe care o puteţi invoca“, au spus tinerii democrat liberali, în scrisoare.
USL a ratat aderarea la spaţiul Schengen
De asemenea, ei au subliniat faptul că liderii USL au uitat complet de faptul că ţara noastră este stat european, că cetăţenii României doresc intrarea în spaţiul Schengen şi că avem, în continuare, o serie de angajamente asumate în faţa partenerilor noştri şi care, din nefericire au fost puternic încălcate. „Domnilor Ponta și Antonescu, prin acțiunile și declarațiile dumneavostră iresponsabile, i-ați privat pe cetățenii României de facilitățile statului de cetățean european. Schengen nu înseamnă numai circulaţie fără controale la frontieră, ci afaceri mai facile pentru companiile româneşti cu partenerii din Uniunea Europeană. V-ați bătut și vă bateți în continuare joc de tot ceea ce semnifică construcția, modernizarea și dezvoltarea Românie în acord cu principiile europene. Ați reușit în schimb să contribuiți din plin la regresul României prin măsurile socialiste inițiate care au dat naștere la șomeri pe bandă rulantă, la scumpiri în lanț, la creșterea datoriei de stat, devalorizarea monedei naționale. În concret, nu faceți decât să falimentați România și să o vindeți bucată cu bucată “, au mai spus aceştia.