monitorulcj.ro Menu
Politică

Monica Macovei vrea confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni

Europarlamentarul Monica Macovei propune o directivă europeană pentru confiscarea averilor ilicite.

În calitate de raportor al Parlamentului European pentru Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni în Uniunea Europeană, Monica Macovei a primit marţi votul din partea Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) să înceapă negocierile dintre Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană pentru varianta finală a Directivei.

„Punctul important este posibilitatea confiscării bunurilor provenite din infracţiuni fără a exista o sentinţă de condamnare. Este de altfel şi marele pariu pe care îl fac. Este mult mai important să confiscăm bunurile şi banii produşi ilegal decât să punem doi sau trei oameni în spatele gratiilor şi să lăsăm banii murdari să circule în reţele de crimă organizată şi să finanţeze terorismul. Cel mai important principiu este: urmăreşte şi confiscă banii care provin din activităţi de natură penală, chiar în lipsa unei condamnări. Iar pentru asta avem nevoie să folosim nu doar proceduri penale, ci şi proceduri civile, cum se intamplă, de exemplu, în Marea Britanie, Irlanda sau Statele Unite, pentru că activităţile de crimă organizată se extind rapid şi trebuie să le dăm un răspuns pe măsură. De aceea, sunt convinsă că şi statele membre care acum au avut rezerve vor dori astfel de proceduri în viitorul apropiat”, a declarat Monica Macovei.

Situaţiile în care se confiscă bunurile

Potrivit raportului Macovei adoptat de Comisia LIBE (Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne) fiecare stat membru trebuie să adopte măsuri pentru confiscarea bunurilor şi în absenţa unei sentinţe penale de condamnare în cazurile următoare: (1) dacă o instanţă este convinsă că banii sau bunurile provin din activităţi de natură penală, cât timp procedura de confiscare respectă art 6 din CEDO – dreptul la un proces corect; (2) când decesul sau o boala permanentă a persoanei anchetate fac imposibile urmărirea şi condamnarea penală sau (3) când boala sau sustragerea de la urmărirea penală sau de la condamnare împiedică finalizarea unui proces într-un termen rezonabil şi există riscul împlinirii prescripţiei.

Propunerea de Directivă prevede măsuri de protecţie a drepturilor civile: confiscarea poate fi dispusă numai de judecător, dreptul la apărare şi cerinţele procesului corect sunt respectate. De la terţii cumpărători se poate confisca numai dacă aceştia ştiau sau ar fi putut şti că bunurile respective provin din infracţiuni.

După adoptarea raportului în Comisia LIBE urmează trialogul, constând în negocieri între Monica Macovei, ca raportor al Parlamentului European, Consiliu şi Comisia Europeană.

Macovei, „coşmarul“ lui Năstase şi Voiculescu

La Convenţia PDL, Monica Macovei se declara, „coşmarul lui Ponta, Năstase, Antonescu şi Voiculescu“. De altfel, nume precum Dan Voiculescu şi Adrian Năstase au fost pomenite, de-a lungul timpului, de multe ori, în dosarele de corupţie, cu referire mai ales la dobândirea averilor. În urmă cu câţiva ani, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat procedura de verificare a averii lui Dan Voiculescu, sub suspiciunea că nu a declarat mai multe bunuri şi conturi bancare. Pe de altă parte, din 2005, dosarele referitoare la fostul premier, Adrian Nastase, sunt subiect de discuţie la Bruxelles, iar Comisia Europeană a făcut nu o dată referire la soluţionarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, în speţă fostul premier PSD şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor.