Politică
Propunere inedită: Ședințele de Consiliu Local din Arad vor începe cu „Tatăl Nostru“
Consilierii locali din Arad se vor ruga înaintea ședințelor ordinare, sperând să fie mai toleranți, răbdători și pentru bunul mers al lucrărilor, dacă inițiativa unui ales local va fi aprobată de colegii lui, scrie actualitati-arad.ro.
Consilierul PC Gheorghe Ghilință a propus un proiect de hotărâre care prevede ca la ședințele ordinare, după intonarea Imnului de Stat, să fie rostită rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru“.
Rugăciunea ar urma să fie rostită de președintele de ședință sau de un alt consilier local, împreună cu toți participanții la ședință, care doresc rostească rugăciunea.
Printre motivele invocate de Ghilință pentru promovarea proiectului se numără și recensămintele din anii 1992 şi 2002, care au arătat că peste 97 la sută din populaţia României împărtăşeşte un crez religios, acelaşi procentaj regăsindu-se şi în rândul populaţiei din municipiul şi judeţul Arad.
„Legea 489/2006 nu impune declararea aparteneţei religioase, totuşi, la intrarea noastră în funcţie am depus un jurământ încheiat cu «Aşa să-mi ajute Dumnezeu». Consider că începerea şedinţelor noastre ordinare cu rostirea rugăciunii cunoscută tutror şi provenind de la Însuşi Domnul Iisus Hristos ne poate îndemna la mai multă răbdare, îngăduiţă şi toleranţă reciprocă, spre bunul mers al lucrărilor CLM şi mulţumirea celor care ne-au mandatat ca membri ai acestui important for local“, a mai menționat consilierul în expunerea de motive a proiectului.
Proiectul urmează să fie supus votului consilierilor locali în ședința de joi, 25 aprilie.