monitorulcj.ro Menu
Politică

Adrian Gurzău: „USL se joacă de-a guvernarea“

Deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău, critică modul în care USL şi, mai ales premierul Victor Ponta, a făcut propunerile pentru funcţia de procuror şef al DNA, respectiv de procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „De trei zile Ponta a zis una, și a făcut alta“, spune Gurzău.

„Pe actul arătat pe televiziuni apare data de azi ca dată de ieșire, însă s-a văzut clar că acest act a fost întocmit pe data de 2 aprilie. Deci ceea ce s-a știut ieri cu privire la propuneri era corect, asta întărește scenariul unei piese de teatru jucate în fața națiunii. În plus, să nu uităm că domnul Victor Viorel Ponta a trimis către CSM propuneri și pentru celelalte posturi vacante de procurori. Iar pe listă îi vedem, lăfăindu-se la loc de cinste pe domnii Tiberiu Nițu ca Procuror General și pe Bogdan Licu fost membru CSM în mandatul 2004-2010, ca și procuror șef adjunct“, spune parlamentarul democrat liberal.

În opinia lui Gurzău, Ponta „își pune în cap“ Comisia Europeană, care a cerut în mod expres o procedură transparentă şi, totodată, „îşi pune în cap“ și co-echipierul de Uniune Social Liberală, Alianța PNL-PC, „care degeaba mai vrea să-și pună acum un ministru la Justiție“.

„Legal, avizul CSM este obligatoriu sub aspectul existenței. Este facultativ doar sub aspectul oportunității deciziei: președintele Traian Băsescu poate ține cont de avizul CSM sau nu. Rog a se consulta din Legea 303/2004 Art. 54 paragraful 1 și Regulamentul privind transferal și detașarea judecătorilor și procurorilor din 09.03.2006, articolul 211. De abia de aici, de la avizul CSM, se complică lucrurile: cu excepția domnului Nițu, pentru care a existat un aviz negativ, pentru toți ceilalți nu există acum un aviz al CSM“, mai spune deputatul, într-un comunicat de presă.