monitorulcj.ro Menu
Politică

INCERTITUDINE: va mai avea Primăria bani pentru tramvaie mov?

Lucrările la linia de tramvai pe tronsonul Piaţa Gării – Bulevardul Muncii vor fi terminate în luna iunie. Nu se ştie însă dacă în bugetul pe 2013 va fi prinsă şi achiziţia altor tramvaie moderne.

Contractul Primăriei Cluj-Napoca cu polonezii de la PESA a expirat astfel că nu vor mai putea fi cumpărate tramvaie noi pe baza acestui contract. Deocamdată nu se ştie cu exactitate când şi dacă vor mai fi cumpărate alte tramvaie moderne deoarece nu a fost stabilit încă bugetul local pe anul acesta.

„Contractul cu PESA, încheiat în 27 martie 2012, a expirat. În contract se preciza că numărul maxim de tramvaie care pot fi achiziţionate este 12, dar nu se menţiona şi numărul minim. Noi am achiziţionat patru tramvaie”, au declarat reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei.

Reprezentanţii autorităţilor locale au mai subliniat că deocamdată nu se ştie cu exactitate dacă în bugetul pe anul acesta va fi inclusă şi achiziţia unuia sau mai multor tramvaie deoarece nu se ştie încă cu precizie pe ce vor fi cheltuiţi banii din bugetul local, acesta fiind în dezbatere publică timp de mai multe zile. Clujenii sunt invitaţi, marţi, joi şi vineri să participe la aceste dezbateri pentru a-şi exprima opiniile cu privire la cheltuirea banilor din bugetul local.

Locuitorii municipiului vor şi alte tramvaie moderne

Clujenii sunt mulţumiţi de achiziţia celor patru tramvaie mov, însă şi-ar dori să scape de garniturile vechi. „Nu înţeleg cum nu se mai găsesc bani pentru alte tramvaie? Ce folos dacă avem linie de tramvai nouă, dar circulă tot tramvaiele acelea vechi? E o diferenţă de confort şi viteză foarte mare între garniturile noi şi cele vechi de zeci de ani”, este de părere Sorina M., unul dintre clujenii care şi-ar dori şi alte tramvaie noi.

Opiniile clujenilor au apărut şi în mediul on-line şi solicită autorităţilor locale să găsească fonduri şi pentru alte tramvaie noi. „Sunt convins că se pot lua bani de altundeva pentru a mai lua măcar încă câteva tramvaie noi. Mi se pare inacceptabil ca după ce s-a investit atât în reabilitarea liniei să se circule pe ea, în continuare, cu tramvaie din anii 1960”, a scris Bogdan Oltean, pe un site cu sesizări adresate Primăriei.

Primăria Cluj-Napoca a cheltuit pentru cele patru tramavie mov 6 milioane euro, consumă cu 50% mai puţin decât cele vechi şi au o capacitate de 296 călători.

În iunie vor fi gata lucrările la linia de tramvai

În luna ianuarie au fost reluate lucrările la linia de tramvai pe tronsonul Piaţa Gării – Bulevardul Muncii. Termenul de finalizare este luna iunie, conform graficului din licitaţie. Proiectul este realizat din fonduri europene, lungimea tronsonului Piaţa Gării – Bulevardul Muncii este de 14,2 km de cale simplă tramvai. Valoarea contractului de execuţie este de 64.771.768, 38 lei cu TVA, iar lucrările sunt realizate de Asocierea Swietelsky Baugesellsvhaft m.b.H., Astalrom Euroconstruct Trading 98 SRL, Transferoviar Grup SA.

Dacă nu vom avea alte tramvaie, vom avea autobuze electrice

Dacă autorităţile locale nu vor mai găsi bani pentru achiziţia altor tramvaie moderne, clujenii se pot consola cu ideea că în acest an pe străzile din municipiu ar putea circula autobuze electrice. Cumpărarea acestor autobuze va avea loc în cadrul unui program pe fonduri elveţiene pe care Primăria îl are deja pregătit. „Sperăm să se poată achiziţiona în 2013 aceste autobuze, din bani de la Uniunea Europeană prin programul cu Elveţia, pe acelaşi principiu cu fondurile europene, adică taxă de confinanţare şi de la Consiliul Local şi de la UE prin Elveţia”, a declarat, în urmă cu câteva zile, primarul Emil Boc.