Politică
Parlamentarul Adrian Gurzău, FĂRĂ birou parlamentar
Parlamentarul PDL Adrian Gurzău a rămas fără birou parlamentar, după ce consilierii locali USL au votat împotriva proiectului de hotărâre prin care i s-ar fi atribuit acestuia un sediu pe Bulevardul Eroilor. Pentru acel spaţiu şi-a manifestat interesul şi deputatul USL Steluţa Cătăniciu.
Proiectul viza atribuirea în regim de închiriere a unui spaţiu pe Bulevardul Eroilor numărul 2, apartament 3, în favoarea parlamentarului Adrian Gurzău. Proiectul a venit din iniţiativa primarului şi a consilierilor locali Anna Horvath, Csoma Botond, Radu Moisin, Adrian Popa.
”Decizia opoziției să refuze cererea depusă de către un parlamentar care solicită un spațiu în colegiul în care a câștigat ridică semne de întrebare cu privire la colaborarea politică și la înețelegerile fair-play dintre noi”, a spus primarul Emil Boc. Termenul închirierii ar fi fost de la data adoptării hotărârii până la încetarea mandatului de parlamentar a deputatului Adrian Gurzău.
„Pentru acest spațiu și-au manifestat interesul Steluța Cătăniciu și Adrian Gurzău. Gurzău a depus solicitarea mai repede, dar la momentul în care ambii parlamentari au fost duși să vadă spațiul, și unul și ceilalți au primit din partea comisiei acceptul pentru un spațiu lipsit de sarcină. Care e unitatea de măsură pentru a decanta alegerea între cei doi parlamentari? Dacă vorbim de fair-play trebuie să ne gândim la această unitate de măsură, de ce i s-a prezentat Steluței acest spațiu dacă nu era eligibil?”, a precizat consilierul local USL Claudia Anastase.
„Spațiul revendicat de Steluța Cătăniciu nu se află în Colegiul în care a câștigat mandatul de parlamentar, se află în colegiul domnului Gurzău. Nu poți refuza dreptul unui parlamentar un spațiu în colegiu lui, și care a depus încă din 5 ianuarie această solicitare, pentru că vine un parlamentar dintr-un alt colegiu care cere același spațiu. Doamnei Cătăniciu i s-a pus la dispoziție lista de spații pe care le avem în colegiu în care a câștigat alegerile să poată să își aleagă”, a răspuns Boc.
Imobilul pentru care se bat cei doi parlamentari se află în administrarea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca având o suprafaţă utilă de 55 mp şi teren curte aferent în suprafaţă de 20 mp. Acest imobil este compus din două birouri, un wc comun cu apartamentele 5 şi 6.
Prin adresa înregistrată la Primăria Cluj-Napoca din data de 15 ianuarie 2013, Adrian Gurzău, în calitate de deputat ales în municipil Cluj-Napoca, Colegiul uninominal numărul 4, a solicitat autorităţii locale închirierea unui sptaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, în vederea organizării şi funcţiionării sediului cabinetului parlamentar.
„În mandatul precedent am deţinut un spaţiu închiriat în incinta Prefecturii Cluj, pe care, din motive independente de voinţa mea, am fost nevoit să renunţ la contractul de închiriere. Menţionez faptul că deţin în chirie un spaţiu aparţinând Primăriei municipiului Cluj-Napoca aflat în cartierul Iris, Piaţa Franz Liszt numărul 7 la care renunţ în favoarea spaţiului situat pe Bulevardul Eroilor numărul 2”, se arată în solicitarea lui Gurzău.