Politică
Băsescu: E boală grea regionalizarea, deocamdată sunt doar POVEŞTI
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări despre regionalizare, că deocamdată sunt "doar poveşti" despre acest subiect, în condiţiile în care regionalizarea este "boală grea".
Şeful statului a fost întrebat, joi, la Primăria Cluj-Napoca, de către jurnalişti, dacă este legitim ca premierul să numească un şef de regiune. "Deocamdată, sunt doar poveşti despre regionalizare, e boală grea regionalizarea", a răspuns Traian Băsescu.
România va avea 8 regiuni - Bucureşti-Ilfov, Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, Sud şi Sud-Est - care vor avea competenţe exclusive sau partajate cu cele ale statului, un buget multianual şi un preşedinte, în fruntea unui consiliu regional, potrivit proiectului Legii privind regiunile.
Proiectul prevede că teritoriul naţional al României este împărţit în 8 regiuni, cu reşedinţele la Bucureşti, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Brăila, Timişoara, Craiova, Călăraşi, iar fiecare regiune este formată din două sau mai multe judeţe.
Regiunile sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia regională şi în care se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice regionale.
Citeşte şi:
VIDEO: Băsescu a sosit la Cluj! VEZI ce declaraţii a făcut
Băsescu nu îi susţine pe Blaga şi pe Udrea, ci pe Emil Boc - VEZI VIDEO
Băsescu: PDL nu are acum un candidat la prezidenţiale
Băsescu: E nevoie de un PDL revitalizat
Traian Băsescu despre fostul stareţ Serafim Man: Lăsaţi-l acolo unde e, în sufletul meu