Politică
Sentinţa în dosarul "Caltaboşul", amânată pentru 25 februarie
Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat joi, pentru 25 februarie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul "Caltaboşul", în care foştii miniştri ai Agriculturii Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu executare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 14 februarie 2012, la judecarea pe fond a dosarului, condamnarea la câte trei ani de închisoare cu executare a foştilor miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan în dosarul "Caltaboşul".
De asemenea, omul de afaceri Gheorghe Ciorbă a primit un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Decebal Traian Remeş a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, alături de Ioan Avram Mureşan, acuzat de complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată, şi de omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, acuzat de cumpărare de influenţă.
Conform rechizitoriului DNA, în septembrie 2007, Ioan Avram Mureşan ar fi înlesnit transmiterea promisiunii şi darea unor produse în valoare de 1.500 lei şi a sumei de 15.000 euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ministrului Agriculturii de la acea vreme, Decebal Traian Remeş, pentru ca acesta să favorizeze firmele lui Ciorbă la licitaţii publice organizate de instituţii aflate în subordinea sa.
Banii şi produsele alimentare au fost primite în scopul favorizării firmei "Construct Europromt" SRL Certeze - aparţinând fiului omului de afaceri Gheorghe Ciorbă - la câştigarea a două licitaţii publice de atribuire de lucrări de amenajări funciare, prin exercitarea influenţei pe care ministrul o avea asupra funcţionarilor însărcinaţi cu derularea procedurilor de achiziţie publică de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Râmnicu Vâlcea.