monitorulcj.ro Menu
Politică

Marea Britanie va părăsi UE, dacă premierul Cameron nu va obţine o renegociere a liberalizării pieţei muncii

Este inacceptabil ca Marea Britanie să le deschidă uşa necondiţionat românilor şi bulgarilor de la 1 ianuarie 2014, iar dacă premierul David Cameron nu va obţine o renegociere substanţială a liberei circulaţii a persoanelor ţara va ieşi din Uniunea Europeană, a declarat miercuri eurodeputatul Nigel Farage, în cadrul unei dezbateri privind viitorul buget multianual al UE din plenul Parlamentului European (PE), de la Strasbourg.

Eurodeputatul britanic din cadrul grupului Europa Libertăţii şi Democraţiei a spus că dezbaterea din Marea Britanie se axează acum asupra imigraţiei şi nu asupra viitorului buget multianual. Deschiderea pieţei muncii pentru muncitorii est-europeni din 2004 şi-a făcut simţit efectul în fiecare oraş din Marea Britanie, a precizat el.

„Nu am nimic împotriva românilor şi bulgarilor, dar este inacceptabil să le deschidem uşa necondiţionat de la 1 ianuarie anul viitor. Iar dacă domnul /David/ Cameron nu obţine o renegociere substanţială a liberei circulaţii a persoanelor, atunci Marea Britanie va ieşi din UE”, a spus Nigel Farage în plenul PE.

Afirmaţiile sale au provocat replici atât din partea eurodeputatului PDL Marian Jean Marinescu, cât şi a colegului său din grupul Partidului Popular European (PPE), parlamentarul european bulgar Andrei Kovacev.

„Aş vrea să-l rog să înceteze cu astfel de aprecieri populiste şi să se aplece mai mult asupra situaţiei interne din Marea Britanie. Nu libera circulaţie a forţei de muncă şi apartenenţa la UE au creat situaţia de acum din Marea Britanie”, a spus Marian Jean Marinescu în intervenţia sa.

La rândul său, eurodeputatul bulgar Andrei Kovacev a spus că „populismul domnului /Nigel/ Farage devine grotesc”.

„Dânsul se foloseşte de acest subiect pentru a forţa mâna domnului Cameron. Este imoral şi mă dezgustă acest comportament. Noi ne spunem părerea despre relaţia dintre britanici şi UE? Libera circulaţie trebuie să rămână aşa cum este”, a apreciat Kovacev.