monitorulcj.ro Menu
Politică

PDL vrea să fie pisica cu şapte vieţi

La şedinţa de sâmbătă, pedeliştii s-au “înţepat” şi şi-au făcut autocritica, dar au căzut de acord că PDL trebuie să redevină „pisica agilă, cu şapte vieţi, de altădată”.

Consiliul de Coordonare al PDL nu s-a lăsat cu „sânge pe pereţi”, ci doar cu discuţii aprinse, acutizate de „tensiunile” electorale din partid.

La Consiliul de Coordonare de sâmbătă, democrat-liberalii s-au “înţepat” şi şi-au făcut autocritica, dar în final au ajuns la concluzia că partidul trebuie să redevină „pisica agilă, cu şapte vieţi, de altădată”.

Consiliul de Coordonare al PDL nu s-a lăsat cu „sânge pe pereţi”, cum remarca secretarul general Vasile Blaga, ci doar cu discuţii aprinse. Potrivit unor democrat liberali clujeni, care au participat la întrunirea de sâmbătă, acestea ţin de fapt de campania electorală internă a PDL.

Deputaţii Mircia Giurgiu şi Petru Călian consideră că nu se poate vorbi de scindări sau tabere în PDL. Mai mult, potrivit celor doi democrat liberali clujeni, minoritatea se supune oricum, întotdeauna, majorităţii.

 

Călian: „Emil Boc va candida şi va câştiga”

Deputatul Petru Călian susţine că, în ciuda diferenţelor de opinie, la Consiliul de Coordonare al PDL de sâmbătă s-a văzut că “partidul este unit, are politicieni buni şi abili”. Deputatul clujean subscrie de altfel declaraţiilor lui Teodor Stolojan potrivit cărora Partidul Democrat Liberal trebuie să redevină „pisica agilă de altădată, cu şapte vieţi”.

Mai mult, Călian crede că nu se poate vorbi de scindări sau „tabere” în partid. „Sunt discuţii, dezbateri, dar în cele din urmă minoritatea se supune majorităţii, întotdeauna. PDL nu va intra în campanie scindat”, a declarat Călian pentru monitorul.

Pe de altă parte, deputatul democrat liberal este de părere că PDL nu se poate disocia de Traian Băsescu, care „este un brand, iar asta va fi de fapt strategia câştigătoare”.

Petru Călian se declară susţinătorul premierului Emil Boc şi este „pentru” menţinerea lui în ambele funcţii de conducere pe care le deţine. El consideră că premierul va rămâne în fruntea PDL, „cu siguranţă, pentu că avem nevoie de el”.

 

Giurgiu îi critică pe „reformişti”

 

Şi deputatul Mircia Giurgiu este un susţinător al premierului Boc. Democrat liberalul clujean consideră că toate declaraţiile şi “înţepăturile” de la Consiliu sunt doar electorale şi ţin de campania internă a partidului. „Eu m-am declarat, de la început chiar, susţinătorul premierului Boc. Acum câteva săptămâni toţi erau pe el. Dar cel mai uşor este să critici. Preda ar vrea să candideze la şefia partidului (europarlamentarul Cristian Preda a declarat, săptămâna trecută, că Emil Boc ar trebui să se retragă din funcţiile de conducere pe care le deţine – n.r.), dar nu ştiu cine l-ar alege”, a precizat Mircia Giurgiu pentru monitorul.

Giurgiu subliniază că PDL nu trebuie să uite pentru ce a venit. „Să guvernăm şi să luăm măsurile necesare pentru cetăţenii care o duc greu, pentru că de fapt pentru asta ne aflăm la putere”, a adăugat Giurgiu.