monitorulcj.ro Menu
Politică

Actualul Parlament: Plin de ingineri şi doar câteva doamne

Numărul parlamentarilor cu studii juridice este mult mai mic în această legislatură, faţă de cea trecută. De data aceasta în Parlament predomină studiile tehnice, 33% dintre demnitari fiind ingineri.

Conform unui studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP), majoritatea parlamentară de astăzi este formată din ingineri (peste 33%) şi economişti (21%), doar 19% dintre aleşi având studii juridice. În legislatura trecută predominau juriştii şi notarii. Studiul IPP mai arată că rata de înnoire a componenţtei actualului Parlament nu este atât de mare pe cât se anticipa, având în vedere angajamentele şi declaraţiile din campania electorală trecută.

 

De asemenea, puţin peste jumătate dintre membrii actualului Parlament sunt la primul mandat (53%), faţă de 61% în 2008. 210 deputaţi şi 102 senatori nu au mai fost niciodată în Parlament. 5% dintre actualii parlamentari au mai fost deputaţi sau senatori în mandate anterioare, fie între 2004 şi 2008 fie chiar între 2000 şi 2004, revenind în actualul Parlament odată cu alegerile din decembrie.

Puţine doamne în Legislativ

O altă concluzie a studiului este că „partidele au ratat şi cu prilejul recentelor alegeri pentru desemnarea deputaţilor şi senatorilor oportunitatea de a promova doamne în Parlamentul României“. Numai 12% din numărul parlamentarilor sunt femei. Partidul cu nicio reprezentantă în Parlamentul României este UNPR. Din 412 deputaţi, 55 sunt doamne (21 -PSD, 12 -PNL, 10 - PP-DD, 9 -PDL, 2 - PC şi o reprezentantă a Minorităţilor Naţionale). Din 176 senatori, 12 sunt doamne (5 - PSD, 2 - PNL, 2 - PP-DD, 1 - PDL, 1 – UDMR şi 1 PC).