Politică
INCREDIBIL: Parlamentarii cu imobile în Bucureşti cer bani pentru chirie
Incredibil, dar adevărat! Mai mulţi parlamentari care deţin apartamente şi vile în capitală au cerut şi bani pentru chirie.
Deputaţii Ion Diniţă (PC), Dănuţ Culeţu (FC), Daea Petre (PSD) şi Victor Paul Dobre (PNL) se numără printre cei care au solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor, însă menţionează apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere, arată un document obţinut de agenţia Mediafax.
Ion Diniţă vrea cazare la hotel, dar are două apartamente în Bucureşti
Deputatul PC, Ion Diniţă, care a cerut cazare la hotel asigurată de Camera Deputaţilor are în Bucureşti două apartamente de 88,91 mp şi, respectiv, 65,92 mp cumpărate în 2009 şi în 2008, conform declaraţiei de avere. El mai deţine un apartament în Marea Britanie de 54 mp, trei apartamente în Braşov, două case în Braşov şi o casă de vacanţă în Poiana Braşov aflată în litigiu. În plus, Diniţă mai are în proprietate două apartamente în Sighişoara, iar un al treilea se află pe numele soţiei. Alte două case de vacanţă ale deputatului se află în Năvodari (Constanţa) şi în Săcele (Braşov), precum şi o casă de locuit în Gugeşti (Vrancea). Deputatul PC mai menţionează în declaraţia de avere două autoturisme, lucrări de artă contemporană, obiecte de artă şi bijuterii de 90.000 de euro. El este acţionar la mai multe societăţi comerciale, între care SC Gotic SA de unde a obţinut dividende anuale de 3.591.131 de lei.
Alţi patru deputaţi în aceeaşi situaţie
De asemenea, deputatul din partea Forţei Civice, Dănuţ Culeţu, se află pe lista celor care au optat pentru cazarea la hotel, chiar dacă în declaraţia de avere menţionează că deţine în Bucureşti un apartament de 33 de mp împreună cu soţia sa.
În aceeaşi situaţie se află şi deputatul PSD, Daea Petre, care a solicitat sume pentru acoperirea chiriei în regim particular. Cu toate acestea, deputatul PSD precizează în declaraţia de avere că deţine un apartament în Bucureşti, de 73,46 de mp, cumpărat în 2011 pe numele Daea Dana Florentina.
Deputatul PNL, Victor Paul Dobre, a preferat cazarea la hotel asigurată de Camera Deputaţilor în timp ce în declaraţia de avere menţionează că deţine un apartament în Capitală de 55 mp, cumpărat pe numele lui Dobre Matei.