monitorulcj.ro Menu
Politică

Termen prelungit pentru concursul de proiectare în valoare de 2,6 milioane de lei

Noul termen de depunere a proiectelor pentru Centrul Cultural „Transilvania” a fost stabilit pentru data de 14 februarie. Termenul limită pentru depunerea proiectelor la concursul de soluţii pentru Centrul Cultural „Transilvania”, care va adăposti şi viitorul sediu al Filarmonicii clujene, a fost prelungit, ca urmare a cererilor primite de la posibilii participanţi. Astfel, proiectele vor putea fi depuse pînă la data de 14 februarie, nu doar pînă la 28 ianuarie, data stabilită iniţial.

Vă reamintim că anunţul de licitaţie privind concursul de soluţii pentru Centrul Cultural „Transilvania” a fost publicat oficial pe site-ul www.e-licitatie.ro la începutul lunii decembrie a anului trecut. Concursul a fost lansat după ce, în data de 21 octombrie 2010, a fost semnat protocolul de colaborare între Primăria clujeană şi Ordinul Arhitecţilor din România (OAR). Tema de concurs şi regulamentul de concurs au fost elaborate de OAR, fiind avizate apoi de specialiştii din cadrul Biroului achiziţii publice din Primărie.

Juriul punctează oferta tehnică

Criteriile de atribuire sînt: 30 de puncte preţul, 10 puncte durata de execuţie şi 60 de puncte criterii specifice. Printre criteriile specifice se numără calitatea spaţiului public, nota urbanistică, modul de inserţie şi relaţionare în contextul urban existent, modul de rezolvare a acceselor auto şi pietonale, eficienţa utilizării spaţiului, fezabilitatea soluţiilor prezentate etc. Juriul va puncta fiecare proiect avînd în vedere doar oferta tehnică, iar după ierarhizare se vor verifica documentele de calificare.

Premiul unic: 2,6 mil. Lei

Primarul Sorin Apostu a anunţat că membrii juriului nu vor fi prezentanţi publicului. “Vreau să ştiţi însă că OAR a selectat specialişti atît din oraş, cît şi din ţară. Ei ne asigură că este vorba numai despre specialişti competenţi”, a precizat primarul Clujului la momentul lansării concursului de soluţii. Valoarea estimată a proiectării ajunge la 2,6 milioane de lei fără TVA, iar durata maximă de proiectare va fi de şase luni. Avînd în vedere că OAR nu a reuşit să atragă fonduri pentru premiile gîndite iniţial, s-a stabilit că premiul ce urmează a fi acordat în cadrul concursului va fi chiar semnarea contractului de servicii de proiectare a Centrului Cutural “Transilvania”.