monitorulcj.ro Menu
Politică

După ce a pierdut fotoliul de parlamentar, Irimie Popa este consilier local

Irimie Popa a fost validat joi consilier local din partea USL în locul Steluţei Cătăniciu care a câştigat un post de parlamentar la alegerile din 9 decembrie 2012. Irimie Popa a fost candidatul USL pentru Colegiul 4 la alegerile parlamentare (Mărăşti - Între Lacuri - Someşeni - Dâmbul Rotund – Gruia), dar după redistribuire a pierdut alegerile în favoarea candidatului PDL, Adrian Gurzău.

În şedinţa de Consiliu Local de joi pe masa consilierilor s-a aflat şi proiectul de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Elena Uioreanu şi al Steluţei Cătaniciu din partea USL şi validarea mandatelor consilierilor locali supleanţi Dan Ştefan Tarcea şi Irimie Popa, din partea USL.

Irimie Popa este conferenţiar universitar la FSEGA, membru în trei organisme profesionale reprezentative: Camera Auditorilor Financiari din România, Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România respectiv Camera Consultanţilor Fiscali din România. Are drept crez o idee a politicianului Winston Churchill - „Morala muncii: În război - hotărâre. În înfrângere - sfidare. În victorie - mărinimie. În pace - bunăvoinţă“. Potrivit declaraţiei de avere, Irimie Popa are anual venituri brute de circa 290.000 de lei. Nu a îndeplinit nicio funcţie în administraţia locală. Este membru PSD de la sfârşitul lui 2008. A mai fost membru în PDSR în 1993, dar s-a retras la scurt timp. Irimie Popa a coordonat proiecte cu fonduri europene prin care sute de clujeni şi-au găsit un loc de muncă.

Irimie Popa deţine şase imobile, o casă şi cinci apartamente în Cluj-Napoca. La alegerile de anul trecut Irimie Popa a obţinut 41,97%, adică 9428 de voturi.

Irimie Popa a fost singurul prezent joi la Primărie şi a depus jurământul în prezenţa consilierilor locali şi a primarului Emil Boc. Elena Uiorean, Steluţa Cătăniciu şi noul consilier local Dan Ştefan Tarcea nu au fost prezenţi la şedinţa de Consiliu Local.