Politică
Aleșii clujeni nu cred în „Parlamentul online”
Ce idei trăsnite au politicienii pentru reducerea costurilor cu Parlamentul „mamut“?
Legea electorală și voința alegătorilor ne-au adus un Parlament uriaş, format din 588 de membri, şi – evident – costuri mai mari.Mai mult, cazarea aleşilor se va face tot pe sistemul vechi, iar parlamentarii din provincie vor locui tot la hotel. Cei care nu vor dori să se cazeze la hotel vor primi bani pentru chirie până va fi modificat statutul deputatului şi senatorului, a anunţat ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
O idee trăsnită pentru reducerea cheltuielilor cu actualul Legislativ a avut, zilele trecute, liderul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian. Acesta a precizat că cheltuielile ar putea ajunge undeva la 20 la sută din costul actual al Legislativului, dacă s-ar înfiinţa un Parlament online. „Putem trece la un Parlament online, în care oamenii stau în circumscripţii, iar metodele de comunicare sunt foarte simple: putem folosi un sistem de video-conferinţă, cu un sistem de vot integrat şi posibilitatea grupării celor care se consultă", a susţinut deputatul. Mai mult, aleşii nu ar mai avea nicio scuză în privinţa chiulului, a mai subliniat acesta.
Aurelia Cristea: „O idee inedită pentru Europa…“
Propunerea a stârnit zâmbete în rândul noilor parlamentari de la Cluj. În primul rând, au subliniat aceştia, propunerea este departe de a putea fi pusă în practică. Deputatul PSD, Aurelia Cristea susţine că ideea este inedită, dar trebuie să devină lege. „Ar fi o chestie inedită în Europa…Eu sunt deschisă la acest capitol, informaţional, dar nu văd cum s-ar putea aplica acum. Cum iei hotărârile, cum votezi, cât durează o şedinţă, cum vorbeşti cu ceilalţi parlamentari… ? Poate într-un viitor apropiat“, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Aurelia Cristea.
Tişe: „Cum s-ar desfăşura şedinţele?“
Senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe susţine că Parlamentul online ar fi o soluţie dacă ar duce la reducerea cheltuielor cu cazarea, de exemplu. „Dar nu cred că există posibilitatea de a desfăşura şedinţele, în acest fel. Ar fi foarte greu cu dezbaterile din Parlament, nu văd cum s-ar desfăşura acestea, on-line. Parlamentul este un for democratic, unde fiecare are dreptul să se exprime. Probabil că alte şedinţe sau lucrări s-ar putea desfăşura astfel, dar nu cele de plen“, a spus Tişe pentru Monitorul de Cluj.
Laszlo Attila: „O idee simpatică“
Senatorul UDMR Laszlo Attila consideră că propunerea este simpatică, fiind, cel puţin deocamdată, imposibil de aplicat la noi. „Este o idee simpatică, dar nu ştiu dacă suntem pregătiţi pentru aşa ceva, pentru Parlament on-line… Şi mai sunt şi comisiile. Eu m-aş axa pe votul prin corespondenţă sau votul on-line. Probabil că unele lucrări ar putea fi dezbătute astfel, on-line, şi s-ar ajunge la reduceri. Dar în niciun caz această metodă nu ar putea înlocui lucrările de plen, sau pe cele de la comisiile de specialitate“, a declarat Laszlo Attila.