monitorulcj.ro Menu
Politică

Cluj: USL - 46,5 % la Cameră, 48 % la Senat; ARD -22,5% la Cameră, 23,3% la Senat - rezultate parţiale

Rezultatele parţiale comunicate, luni, de Biroul Electoral Judeţean Cluj după numărarea voturilor din 75,92 la sută din secţiile de votare indică faptul că USL a obţinut, la Camera Deputaţilor, 46,55 % din voturi, iar la Senat 48,01 %, în timp ce ARD are 22,51 % la Cameră şi 23,31 % la Senat.

 

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, judecător Monica Trofin, a declarat, luni, că după numărarea voturilor din 495 de secţii de votare din cele 652 (75,92 la sută) rezultă că la Camera Deputaţilor USL a obţinut 46,55 la sută din voturile valabil exprimate, ARD - 22,51 la sută, UDMR - 13,54, PPDD - 10,21, PRM - 2,36, PPMT - 1,76 şi candidatul independent Liviu Alexa - 1,10.

La Senat, USL a obţinut 48,01 la sută, ARD - 23,31, UDMR - 13,69, PPDD - 10,24 PRM - 2,66 şi PPMT - 2,05.

Potrivit sursei citate, BEJ Cluj va comunica la ora 10.00 rezultatele finale ale alegerilor parlamentare de duminică.

În judeţul Cluj, prezenţa la alegerile parlamentare de duminică a fost de 35,27%, una dintre cele mai mici din ţară.

Citește și:

Exit-poll CSOP: La Senat USL - 55%; ARD - 19%; la Cameră USL - 54%; ARD - 19%